Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Comedia vine peste gălăţeni!

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

Sâmbătă, începe la Galaţi cel mai important eveniment cultural al anului: Festivalul Naţional de Comedie. Aflată la a XXI-a ediţie, prestigioasa manifestare culturală este aşteptată cu nerăbdare de iubitorii de teatru. Vor participa cinci trupe de teatru din ţară şi două din străinătate. Fiind anul Eugen Ionescu, unele dintre reprezentaţii vor fi inspirate de opera marelui scriitor. Festivalul se va încheia vineri.

Festivalul de Comedie, ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, se va desfăşura anul acesta sub două auspicii, al centenarului Eugen Ionescu şi al recesiunii. Criza a făcut ca, în acest an, multe dintre trupele invitate să nu poată participa. Mai mult, din motive financiare, Teatrul Dramatic nu şi-a putut permite constituirea unui juriu format din personalităţi ale criticii şi artei dramatice. La această ediţie, în premieră,, jurizarea o va face publicul spectator.

În ciuda vremurilor neprielnice culturii, organizatorii au pus la punct un program cu reprezentaţiile a cinci trupe de tatru româneşti şi două străine care şi-au confirmat prezenţa. Spectacolele, dar şi activităţile conexe, vor gravita în jurul operei lui Eugen Ionescu. “Avem o promisiune din partea conducerii Academiei de Teatru şi Film conform căreia promoţia de anul trecut va fi trimisă să joace <>”, ne-a declarat directorul Teatrului „Fani Tardini”, Vlad Vasiliu.

Dedicat centenarului Eugen Ionescu

De asemenea, sub genericul „Lecţia”, organizatorii au programat, pentru cele şase zile de festival, patru spectacole în care, aceeaşi piesă va fi jucată diferit de tot atâtea trupe. Printre ele, şi cea a Teatrului Dramatic Fani Tardini. Duminică, gălăţenii vor fi martorii unei lansări de carte al cărei autor este preşedintele UNITER, actorul Ion Caramitru.

Şi luni este programată o lansare de carte, iar marţi, vor avea loc câteva întâlniri inedite între publicul spectator şi mar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 13 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 12 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-6°
joi

-9°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°