Consiliul local al comunei Cucerdea a aprobat în ultima şedinţă de lucru interzicerea circulaţiei cu utilaje hipo şi a altor mijloace de transport, pe timpul nopţii, între orele 21.00 – 5.00, pe drumurile agricole şi pe terenurile extravilane. Neîndeplinirea acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 si 500 de lei. De asemenea, pentru săvârşirea acestei fapte, se vor percepe despăgubiri civile calculate de servicile de specialitate ale Consiliului Local în momentul producerii contravenţiei. Contravenientul poate achita direct sau în cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute pentru fapta săvârşită, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul verbal.
Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se va face de către primar, viceprimar, gardieni publici, de către funcţionarii publici, dar şi de către angajaţii Serviciului Public de Gospodărire comunală Cucerdea. Împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile. “Datorită faptului că în această perioadă sunt foarte multe furturi de pe câmp, Consiliul Local a considerat că este bine ca între orele 21.00 – 5.00 să nu se mai circule cu utilaje hipo. Vrem ca prin acestă hotărâre să reducem furturile ce au loc în acestă perioadă a strângerii recoltei”, a declarat primarul comunei Cucerdea, Ioan Oltean.
Consiliul local al comunei Cucerdea a aprobat în ultima şedinţă de lucru interzicerea circulaţiei cu utilaje hipo şi a altor mijloace de transport, pe timpul nopţii, între orele 21.00 – 5.00, pe drumurile agricole şi pe terenurile extravilane. Neîndeplinirea acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 si 500 de lei. De asemenea, pentru săvârşirea acestei fapte, se vor