Dosarul viceprimarului Băii Mari, Mircea Dolha, s-a amânat din nou la cererea avocatului, iar una dintre cele mai cunoscute creşe din Baia Mare a ajuns sălaşul boschetarilor din municipiu.
Procesul viceprimarului Mircea Dolha a fost amânat din nou. Procesul viceprimarului Mircea Dolha, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, a fost amânat din nou. Faptele pentru care a fost trimis în judecată datează din anul 2006. Tot uitată a fost, se pare, şi citarea consilierului local liberal Cristian Niculescu Ţâgârlaş, care era aşteptat în calitate de martor în acest proces. Din cauza faptului că Ţâgârlaş nu se prezintă la proces, dosarul lui Mircea Dolha a fost amânat. Conform procurorilor DNA, viceprimarul Mircea Dolha a fost trimis în judecată, după ce, din probele administrate în cauză a rezultat că „în cursul lunii iunie 2006, inculpatul Mircea Dolha a pretins de la o persoană denunţătoare suma de 15.000 euro, afirmând că, prin influenţa pe care o are asupra colegilor săi din cadrul Consiliului Local Baia Mare, îi va determina să voteze un proiect privind vânzarea către persoana denunţătoare a unei suprafeţe de teren aflat în proprietatea Consiliului Local Baia Mare”. infomm.ro.
Fostă creşăabandonată. O clădire de pe strada Ştefan cel Mare, care în urmă cu câţiva ani era considerată una dintre cele mai bune creşe din oraş, a ajuns „fieful” boschetarilor. În imediata apropiere a Grupului Şcolar "Aurel Vlaicu", lângă Policlinica Sportivă din Baia Mare, o clădire cu două etaje se află în continuă stare de degradare, deşi acum câţiva ani aici funcţiona o creşă. În prezent, geamurile şi uşile nu mai sunt la locul lor... iar încăperile arată mai degrabă a loc destinat orgiilor. Fostele dormitoare ale micuţilor au fost transformate în camere pline de dejecţii, resturi menajere, prezervative ori pachete de ţigări, locuri în care astăzi oamenii străzii îşi