Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peţitoare pentru fermieri

Publicat in Jurnalul, vineri 2 octombrie 2009 ·

Pe Luana Ibacka o puteţi vedea începând de la 12 octombrie şi la Prima TV şi la B1. Dacă pentru B1 continuă seria "Căminul de cinci stele", la Prima TV, Luana are misiunea de a prezenta reality-show-ul "Fermier. Caut nevastă!".

"În ambele emisiuni vorbesc despre case, despre oameni aşezaţi, despre lucruri esenţiale ale vieţii: familie, cămin şi drumul până la ele", spune Luana.

FEMEI FRUMOASE

Luana a avut timp să stea de vorbă şi să-i cunoască pe concurenţi. Suficient pentru a ne spune că aceştia îşi doresc "femei frumoase, care au alt gen de experienţă decât ei". Iar fermierii au toate şansele să-şi întâlnească perechea ideală, mai ales că pretendentele se înscriu în descriere. "Multe dintre femeile care au trimis scrisori sunt frumoase, cu unghii lungi şi poartă tocuri", spune Luana.

Poate că nu se vor obişnui foarte uşor cu noua casă, dar "munca la ţară se învaţă repede". În plus, fermierii "au nevoie mai mult de o înţelegere spirituală, nu neapărat de un ajutor fizic".

Viaţa la ţară

Luana este bucureşteancă get beget şi tânjeşte după traiul la ţară. Însă, deocamdată, nu este timpul pentru o astfel de mutare: "În acest moment este important să-mi exercit profesia pentru care m-am pregătit în ultimii 20 ani, iar asta nu se poate realiza decât la oraş". Profită însă de această emisiune pentru a se apropia mai mult de visul ei.

"Voi afla unde şi ce aş putea face ca să încropesc o gospodărie pentru bătrâneţe. Mi-aş dori să cresc copiii fetiţei mele la ţară. Şi ea este îndrăgostită de Moldova, este locul în care se simte cea mai fericită şi unde îşi petrece vacanţele de vară. Avem un fin acolo şi multi prieteni", a adăugat Luana.

Pe Luana Ibacka o puteţi vedea începând de la 12 octombrie şi la Prima TV şi la B1. Dacă pentru B1 continuă seria "Căminul de cinci stele", la Prima TV, Luana

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 5 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 2 ore
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 4 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/4°
Constanta
acum

vin.

0°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°
lun.

-0°/4°