Elena Moldovan a făcut toul cu pasiune şi talent. Singurul vis al ei a fost să facă arte plastic, iar părinţii ei nu au avut nimic împotriva visului ei. Deşi erau săraci, au ţinut-o nouă ani în facultate. Profesoara s-a stability la Sibiu şi spune că nu ar pleca din oraşul de pe Cibin, „nici pentru un munte de aur“.

O meserie făcută din inimă

Sunt puţini oamenii care au şansa să aibă o meserie pe care să o facă din plăcere, dar tanti Tuţi, aşa cum o alintă foştii elevi şi majoritatea prietenilor ei, a fost profesor de ceramică timp de treizeci de ani şi nu a avut niciodată gândul de a renunţa la ceea ce făcea cu drag.

Douăzeci de ani a fost mentorul elevilor de la Clubul Copiilor din Sibiu, iar zece ani a predat la Cisnădie. I-au trecut prin „mîini“ cel puţin trei mii de elevi. Când a ieşit la pensie, a fost bolnavă şi a căzut în depresii. „Iubeam copiii cel puţin la fel de mult ca pe meseria mea, iar acum îmi lipsesc fantastic de mult“, spune ceramista.

Copiii s-au transformat

Tanti Tuţi consideră că, astăzi, copii sunt mai puţin sensibili decât odinioară. Există un alt stil de viaţă, iar ei nu mai au răbdare să se joace. Internetul, telefonul şi chiar şcoala nu-i mai îndeamnă să cunoască arta, lumea este grăbită, iar familia nu mai este ceea ce era odată. „Internetul oferă legături superficiale, nu mai leagă prietenii. Sunt dezamăgită din cauză că tinerii au devenit reci şi superficiali chiar între ei“, spune profesoara.

În orice caz, munca alături de cei mici a făcut-o să nu se „acrească“ şi să nu îmbătrânească, doamna Elena fiind veselă şi extrem de comunicativă. Când profesa, avea elevi care numărau zilele până la următoarele cursuri, iar acum, de când este pensionară, a pregătit copii pentru admitere la arte plastice şi arhitectură.

Lutul, un material extraordinar

În timpul facultăţii s-a hotărât s