Să revenim la traseul biografic al lui Leonte Răutu. Acesta izbutise a rămîne mereu în graţiile lui Gheorghiu-Dej, prin oportunismele amintite, cînd se lepădase fără jenă mai întîi de tripleta Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu, ca să nu mai vorbim de Lucreţiu Pătrăşcanu, apoi de Iosif Chişinevschi, în fine prin reorientarea sa de 180 de grade în privinţa relaţiei cu sovieticii. Dar cu toate acestea n-a parvenit la rangul de membru plin al Birului Politic al CC al PMR, rămînînd doar un membru supleant. De ce oare? Foarte probabil din pricina unui complex de inferioritate al dictatorului, care îi asculta şoaptele perfide, îi lua în seamă calomniile asupra oamenilor de cultură ce i le servea cu regularitate, însă voia a-l ţine la o anume distanţă. Întrucît în comparaţie cu stînjenitoarea frusteţe intelectuală, mergînd uneori pînă la un semianalfabetism, a unor Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Petre Borilă, Iosif Chişinevschi, Nicolae Ceauşescu şi destui alţii, Leonte Răutu era posesorul unei instrucţii medii, axată pe lecturi marxiste şi din clasicii literaturii ruse. Situaţia nu i s-a schimbat în fond în perioada Ceauşescu. Asocierea celor doi cu prilejul "prelucrării" activului de partid de la Excelsior, în 1957, în momentul crizei provocate de "deviaţioniştii" Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu, cînd între aceştia putea pluti un aer de "egalitate", a fost remodelată de Ceauşescu în 1965, în sensul noului raport de putere. Ca dovadă, Cameleonea nu mai figurează în Comisia de pregătire a Raportului Congresului al IX-lea al partidului. Mai mult, a ajuns să fie admonestat de către Zaharia Stancu, cu prilejul unei întîlniri a conducerii Uniunii Scriitorilor, de faţă aflîndu-se şi Ceauşescu. I se atrăgea atenţia că nu numai Chişinevschi care era "un diletant" răspunde de "marile erori" ce puteau fi acum oficial indicate, ci şi zelosul său colab