Târg de slujbe în Bucureşti. Adică de job-uri, ca să priceapă şi juniorii. Feţe de oameni îngrijoraţi de viitorul lor, în căutarea unui loc de muncă. O fată, într-un interviu televizat, dă grai visurilor ei ascunse: "Aş prefera un loc în domeniul publicitar". În alt interviu, pe post de success-story, o domnişoară care se dovedeşte a fi cu dare de mână, plăteşte cu 50.000 euro pe lună panouri publicitare în miezul capitalei cu mesajul "Angajaţi-o pe Cutărica!
E beton în lansări de produse!". Dintr-un interviu cu ea, aflăm că e ex "creierul" lansării în România a unor smacuri de înfrumuseţare şi subit devine modelul profesional a zeci de tineri.
Am stat un pic, am gândit profund şi-am fugit, precum Socrate, din baie, (doar că eu cu pantalonii-n vine) ca să luminez românul cu soluţia ieşirii din criză : PUBLICITATEA , BINEÎNŢELES !!!
Evident, nu mai e trendy să lucrezi în electronica industrială, e naşpa să te mânjeşti de vaselină atunci când pui în funcţiune un sistem de automatizare al unei linii de producţie de biscuiţi, e mult mai cool să pipăi mausul în faţa unui calculator şi să faci spoturi de promovare la biscuiţii aduşi cu tir-ul din Turcia, unde grâul e mai grâu şi laptele mai lapte şi zahărul mai dulce decât ăla pe care noi îl făceam ca proştii, fără să avem habar de ISO-uri, la Ianca.
Golită de visuri şi planuri pe termen lung, generaţia speranţei pensiilor noastre visează un loc de muncă la o multinaţională care să-i ducă în week-end la team-building la Sinaia, unde să se hârjonească cu ATV-ul pe imaş până la terenul de paint-ball. Şi poţi să-i contrazici? Când spectrul şomajului îi face pe francezii din domeniul telecom să-şi pună capăt zilelor şi criza economică topeşte unora agoniseala de-o viaţă precum soarele cuburile de gheaţă scăpate pe nisipul fierbinte, cu greu mai poţi ţine cuiva lecţii de "dezvoltare durabilă" şi
