Săptămîna trecută, un cunoscut (şi bun) jurnalist m-a invitat la emisiunea TV pe care o realizează. Am întrebat despre ce ar urma să vorbim şi mi-a spus că despre "radicalizarea discursului politic şi atmosfera înveninată care s-a creat în politica românească". Am refuzat invitaţia cît am putut de politicos, pentru că mi-am imaginat că emisiunea va fi " ca şi alte talk-show-uri de la televiziunile româneşti " o "dezbatere" a vorbelor pe care le spun politicienii unii despre alţii, eventual cu accente pe expresiile tari sau colorate. N-am urmărit emisiunea " poate că pînă la urmă n-a fost aşa " dar mă întreb dacă "atmosfera înveninată" din politică nu este dublată sau triplată de aceste talk-show-uri înverşunate, în care nişte moderatori în general încruntaţi şi gravi se străduiesc cu tot dinadinsul să-i aţîţe şi mai mult pe politicieni. Aparenţa e salvată: aleşii neamului vin în faţa naţiunii să dezbată problemele arzătoare, iar jurnaliştii le pun întrebări incomode. Avem dezbatere, care va să zică!

Numai că "naţiunea" nu stă toată să asiste la talk-show-uri (am putea spune chiar dimpotrivă: audienţa acestui tip de emisiuni nu e cine ştie ce), iar întrebările incomode sînt, de cele mai multe ori, lipsite de substanţă: nu se discută despre probleme şi soluţii, nu se discută despre idei politice ori despre programe care să pună în practică aceste idei, ci se discută despre ce-a zis X, ce-a declarat Y, ce-a contra-declarat Z. Se construiesc monologuri paralele iar la sfîrşit fiecare combatant pleacă, de fapt, cu convingerile cu care a venit, iar telespectatorul nu rămîne cu mare lucru. Sigur, acest fapt se explică în primul rînd prin calitatea proastă sau mediocră a multor politicieni de la noi: nu sînt bîntuiţi de vreo idee, sînt doar buni de gură. Apoi, jurnaliştii şi moderatorii nu vor dezbateri de substanţă, ci controversă de dragul controversei, eventual