Politica de la noi se desfasoara dupa citeva reguli care au la baza cinismul, clientelismul, urmarirea intereselor imediate si o ampla gestica de salvare a aparentelor. Iata citeva observatii despre lumea politica de azi, avind ca pretext, in fundal, faimosul eseu al lui Max Weber "Politica - o vocatie". Cunoscutul sociolog fixeaza in aceasta lucrare un cadru normativ rezonabil - nu unul idealist, utopic - pentru activitatea politica. Asa ne-a ramas una dintre cele mai influente definitii ale politicii - ca arta a compromisului si stiintei luarii deciziilor pentru obtinerea beneficiilor sociale cu costuri cit mai mici. Politica este o vocatie pentru cei care traiesc pentru politica, nu din politica. Weber ne indeamna sa nu ne asteptam ca politicienii sa fie eminamente altruisti, pentru ca macar un minim instinct de conservare si acumulare va fi prezent la oricare dintre ei. Problema apare cind politica este utilizata doar ca sursa, directa sau indirecta, de venituri, fara ca o alta motivatie puternica sa existe. Un bun politician este minat de pasiune (in sensul de devotiune pentru o cauza, nu de excitatie sterila), responsabilitate si un simt al proportiilor (care se obtine prin distanta, prin perspectiva). Instinctul puterii este normal, dar inceteaza sa fie benefic in momentul in care devine o sursa de auto-intoxicare, de stimulare a vanitatii si cind este pus exclusiv in slujba intereselor individuale, in loc sa fie dedicat unei cauze. Eseul lui Weber este faimos si pentru ca preconizeaza o relatie limitata, dar functionala, rezonabila, dintre politica si etica. El se indeparteaza de politica ghidata de o "etica a scopurilor ultime", in care politicianul urmareste realizarea unui ideal etic, a unui proiect politic utopic, ignorind efectele imediate, si pledeaza in schimb pentru o "etica a responsabilitatii". Cum stam, aplicind aceste coordonate la lumea de astazi