Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Creşa „Punguţa cu doi bani“ a intrat la apă

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

O conductă veche de apă caldă a cedat inundând spaţiul, iar părinţii nu au cu cine să-şi lase copiii acasă. Pereţii, mobilierul şi panoul electric sunt distruse, iar lucrările vor dura, cu siguranţă, o lună.

Aproximativ 40 de părinţi s-au trezit cu copiii în braţe, după ce creşa pe care o frecventau s-a închis acum o săptămână din cauza conductei de apă caldă care a inundat clădirea. Pereţii, mobilierul, panoul electric sunt distruse, iar lucrările vor dura cu siguranţă o lună. Până atunci, trebuie să se găsească o soluţie pentru micuţii până în trei ani, care abia s-au obişnuit cu programul.

Citeşte şi: Constanţa: 400 de cereri pentru 200 de locuri în creşele din Tulcea

Incidentul s-a petrecut weekendul trecut, ziua exactă fiind un mister şi pentru reprezentanţii creşei. Conducta de apă fierbinte se afla în incinta grădiniţei de limba maghiară aflată deasupra creşei. „Anul trecut, cei de la grădiniţă şi-au făcut lucrări de reabilitare, însă nu au avut bani pentru reparaţiile din toaleta personalului.

Părinţii sunt disperaţi

Conducta s-a spart, toată apa scurgându-se la parter, unde funcţionează creşa „Punguţa cu doi bani“, spune Doina Văsuţ, directorul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, instituţie care coordonează activitatea celor patru creşe existente în municipiul Satu Mare. Cei 40 de copii, cu vârste cuprinse până în trei ani, sunt nevoiţi să stea acasă până se vor finaliza lucrările.

„Duminica trecută, în jurul orei 13.00 am fost chemate de urgenţă la creşă. Totul era sub apă, electricele, pereţii îmbibaţi, ne-am speriat când am văzut cum arată locul“, spune Viorica Molnar, infirmieră la creşă. Au fost sunaţi toţi părinţii micuţilor pentru a li se comunica să nu îi aducă. „Ştiu cât este de aiurea, ne tot caută părinţii, sunt disperaţi, nu au unde să îşi ţină copiii. Abia s-au obişn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 26 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°