Soldatul israelian Gilad Shalit, răpit în Fâşia Gaza din 2006 este în viaţă. El pare a fi în stare bună şi vorbeşte coerent, potrivit unei înregistrări video primite vineri, 2 octombrie, a anunţat presa israeliană. Înregistrarea durează două minute şi urmează să fie predată părinţilor tânărului soldat. Mai întâi, însă, trebuie vizionată şi autentificată de autorităţile israeliene.
Soldatul israelian Gilad Shalit, răpit în Fâşia Gaza din 2006 este în viaţă. El pare a fi în stare bună şi vorbeşte coerent, potrivit unei înregistrări video primite vineri, 2 octombrie, a anunţat presa israeliană.
Înregistrarea durează două minute şi urmează să fie predată părinţilor tânărului soldat. Mai întâi, însă, trebuie vizionată şi autentificată de autorităţile israeliene.
Pentru a obţine înregistrarea video, oficialii israelieni au eliberat 19 deţinute palestiniene. "Sperăm că este o etapă pe drumul către eliberarea tuturor prizonierilor palestinieni" deţinuţi de Israel, spune purtătorul de cuvânt al mişcării islamiste Hamas care controlează Fâşia Gaza.
Una dintre deţinutele eliberate este Fatima Younes al-Zaq. Ea a fost întâmpinată în mijlocul unei imense mulţimi, de zeci de ziarişti palestinieni la punctul de trecere de la Erez.
Fatima Younes al-Zaq este o militantă a mişcării radicale Jihadul Islamic. Ea a fost arestată pe 20 mai 2007 la Erez, între Fâşia Gaza şi Israel, când era însărcinată în două luni.
Femeia ar fi mărturisit în timpul interogatoriului că mergea cu nepoata sa pentru a comite atentate cu bombă la Tel-Aviv şi în staţiunea balneară Netanya.
Revenind la Gilad Shalit, Franţa a făcut apel la eliberarea sa imediată. Soldatul care are şi naţionalitate franceză a fost răpit în 2006, în urma unei operaţiuni realizate de un comando palestinian, la frontiera Fâşiei Gaza.
Soldatul israelian Gilad Shalit, răpit în Fâşia Gaza din