Dincolo de dezbaterea politica interna care acopera, prin vacarmul sau, aproape tot, viata isi urmeaza cursul firesc. Criza economica mondiala continua, iar consecintele sale sociale sau politice abia daca au inceput sa se simta. Desi piata mondiala nu poate fi reglementata de state nationale, iar intalnirea G20 de la Pittsburg a dovedit-o, goldamanienii, asa cum sunt finantistii gen Goldon Sachs, care par sa reziste tuturor furtunilor, incearca sa innoade firul acolo unde se rupsese in septembrie 2008, o data cu falimentul Lehman Brothers. Iar "internationala" bancilor pare mai puternica, mai structurata si mai eficienta decat formula lipsita de consistenta institutionala cu care raspund statele.
Au fost crizele politice care nu doar anticipau, ci chiar anuntau criza mondiala. Dar putini au tradus semnalele. Criza Europei este un astfel de semnal. si, chiar in acest weekend, sambata, 3 octombrie, se va desfasura cel de-al doilea referendum irlandez pentru validarea Tratatului de la Lisabona. Dupa ce in 2008 irlandezii au respins tratatul – dar, spun ei, nu si Europa –, acum, constransi de efectele devastatoare ale crizei si aparent satisfacuti de cele cateva modificari superficiale care nu afecteaza cu nimic textul initial, par deschisi sa aprobe ceea ce respinsesera acum un an. Cum se mai intoarce istoria!
Deja ne-am obisnuit ca referendumurile privind tratatele europene sa fie cenzurate de natiunile mici. S-a intamplat cu Danemarca, in cazul Tratatului de la Maastricht, si tot cu Irlanda, in cazul Tratatului de la Amsterdam. Dar de ce statele mici reactioneaza astfel? Din egoism national? Din calcul politic? si, mai ales, ce fel de decizie ultima a natiunii mai este si referendumul, daca, de fiecare data cand rezultatul sau nu confirma o politica, este refacut?
Chiar si la noi, referendumul pentru modificarea Constitutiei, care s-a vrut un su