* vârstnicii şi-au sărbătorit ziua, alături de oficialităţi, printr-o excursie cu nava "Lacu Sărat" * cu această ocazie, invitaţii au primit explicaţii în legătură cu modificările intervenite în plata pensiilor începând cu 1 octombrie
Un grup de 80 de vârstnici reprezentând toate organizaţiile de pensionari din judeţul Brăila a participat, joi, la o excursie pe Dunăre, cu nava "Lacu Sărat".
Evenimentul a fost organizat de Primăria Brăila, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, la eveniment fiind prezente oficialităţi locale şi reprezentanţi ai unor instituţii publice. Excursia a reprezentat şi un prilej pentru ca directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Brăila, Sorin Enache, şi adjunctul Ionuţ Toma, să le prezinte pensionarilor noutăţile legislative în domeniu. Concret, reprezentanţii CJP au explicat modificările intervenite în plata pensiilor începând cu 1 octombrie, respectiv majorarea punctului de pensie, creşterea pensiei sociale, de la 300 lei la 350 lei şi aplicarea prevederilor OUG.100/2008. "De Ziua Internaţională a persoanelor vârstnice, oficialităţile locale şi Primăria au facilitat o excursie pe Dunăre cu un grup de 80 de pensionari de la toate organizaţiile din municipiul şi judeţul Brăila", a spus Ion Petrea, preşedintele Uniunii Generale a Pensionarilor. Viceprimarul Doiniţa Ciocan a adresat o urare de viaţă lungă şi sănătate pensionarilor brăileni: "La mulţi ani, din toată inima, viaţă fără griji, cu cât mai puţine reţete şi medicamente şi multe bucurii de la cei apropiaţi".
Data de 1 octombrie a fost desemnată drept Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în 1990, fiind dedicată omagierii şi respectării celor vârstnici. * vârstnicii şi-au sărbătorit ziua, alături de oficialităţi, printr-o excursie cu nava "Lacu Sărat" * cu această ocazie, invitaţi