Francesca

Francesca nu ştie nici unde pleacă exact, nici dacă angajatorul italian chiar i-a găsit un post de „îngrijitoare bătrână“. Dar este pe ultima sută de metri înaintea plecării spre mirajului muncii puţine şi bine plătite „în afară“. Francesca nu ştie cât şi în ce este implicat iubitul ei Mihai, care a făcut greşeala de a supraevalua capacitatea de înţelegere şi amânare a unor personaje foarte puţin capabile de asemenea lucruri. Mai ales când vine vorba de datorii.

Francesca nu ştie nici cât de mult o admiră naşul său, un doctor bătrân şi libidinos. Dar Bobby Păunescu ştie cum să facă, din ultimele zile de dinaintea plecării la muncă în peninsulă, a educatoarei Francesca, un film adevărat şi interesant, o dramă atent tensionată, care evită cu inspiraţie capcanele şi fundăturile micro-realismulului mizerabilist pe care îl supra-licitează noul val românesc.

Felia de viaţă din care face parte Francesca include şi interlopi (protagonişti ai unora dintre cele mai bine scrise şi tensionate secvenţe din filmul românesc recent) şi o mamă iubitoare (Luminiţa Anghel). Dar Francesca nu este victima absolută a celor din jurul ei, nu este nici prea deşteaptă, nici prea superficială, iar Monica Bârlădeanu îşi manevrează personajul într-un mod, care îl scoate din vasta galerie de fiinţe demne de milă din partea spectatorului cu care noua generaţie de regizori români simte nevoia să îşi bombardeze publicul. Ce reuşeşte de fapt Bobby Păunescu este un film distant şi discret faţă de protagonişti, care observă just, fără recurs la emoţii ieftine, dar cu câteva frisoane excelent amplasate, problema emigraţiei, fără a judeca, exploata sau a o oferi ca soluţie.

Regia: Bobby Păunescu; Distribuţie: Monica Bârlădeanu, Doru Boguţă, Luminiţa Gheorghiu, Dan Chiriac, Ion Sapdaru

Katalin Varga

Titlu