Membrii Asociaţiei Alcoolicilor Anonimi din Timişoara îşi mărturisesc întâmplările nefericite în barul mănăstirii de lângă catedrala catolică din Piaţa Bălcescu. În anul 1994, „pater” Berno Rupp se întorcea din Germania, pentru a prelua clădirea mănăstirii în care se întâlnesc membrii asociaţiei Alcoolicii Anonimi (AA). Părintele catolic s-a lovit imediat de un proces cu statul, pe care l-a câştigat, iar clădirea mănăstirii de lângă Biserica Catolică din Piaţa Bălcescu a ajuns în mâinile sale. Tot atunci, în umbra părintelui se afla şi omul care l-a sfătuit să reamenajeze în mănăstire un bar, la subsol, decorat cu viţă de vie în tavan.

„Camera era special dedicată întrunirilor în care se bea câte un păhărel de vin, dar cu limită şi se fuma”, a precizat Doina Oşorheian, arhivara şi bibliotecara mănăstirii. Curând, membrii AA Timişoara urmau să-şi caute un loc în care să lupte cu viciul care i-a adus în pragul disperării. Mănăstirea este cel mai potrivit loc. Paradoxal însă, alcoolicii anonimi au sfârşit prin a face şedinţele anti-alcool tocmai într-un bar. „Am primit barul de la subsolul mănăstirii, pentru că este singurul loc în care se permite fumatul, iar noi fumăm mult”, a explicat coordonatorul membrilor AA.

Pradox acceptat cu pasivitate

Cei din AA nu ezită să prezinte cu ironie fiecărui vizitator faptul că, întâlnirile lor, în care încearcă să se ţină departe de alcool, se desfăşoară tocmai într-un bar. „Paradoxal, întâlnirea AA se desfăşoară în barul mănăstirii, nu există băutură deloc aici, dar ideea în sine e ironică”, a precizat unul dintre membrii AA”. Acest aspect însă, nu-i împiedică să se descarce, povestind toate experienţele din perioada în care nu puteau trăi fără alcool.

„M-am apucat să beau din cauza unei decepţii în dragoste, beam până nu mai ştiam de mine. După primul pahar nu mă mai puteam