- Editorial - nr. 390 / 2 Octombrie, 2009 Pentru ca se apropie, cu pasi tot mai repezi, alegerile prezidentiale din noiembrie, iar nebunia vertijului in care sunt cuprinsi liderii politici si partidele lor este tot mai evidenta, gandul m-a purtat spre luna noiembrie a anului 1996, cand avea loc turul al doilea pentru desemnarea presedintelui Romaniei. Scriam atunci ca "pe segmentul final al celui de-al doilea tur de scrutin al bataliei pentru jiltul prezidential din Dealul Cotrocenilor, cu domnul Emil Constantinescu, domnul Ion Iliescu, secondat de Adrian Nastase, care-i sustinea campania electorala, dovedeau o induiosatoare si emotionanta preocupare fata de soarta Transilvaniei". Atunci, rastindu-se, in stilul arhicunoscut, la candidatul Emil Constantinescu, ii aduceau acestuia grave si indreptatite acuze, suparati ca a luat in brate UDMR, dovedit adversar neinduplecat al Constitutiei, al statului national, unitar si indivizibil! Toate bune, ziceam atunci, dar de ce abia in campania electorala, cand flacara lumanarii a ajuns la degete? Asadar, de ce abia atunci? _ ma intrebam. Sa fi pus domnul Iliescu chiar totul pe seama amneziei, incat, intre adularile si huiduielile de la Alba Iulia, sa nu-si mai aminteasca apelurile insistente ale Vetrei Romanesti, ale PUNR, din 20 martie 1990, ca trebuia sa vina la Targu-Mures, atunci cand atrageam atentia ca, o "minilovitura de stat", in capul unor "gagauzi" locali, urma sa duca la o alta Regiune Autonoma Maghiara, de un tip aparte? Chiar nu-si dadea seama ca atunci se lovea, de fapt, in integritatea Romaniei? Chiar sa uitam noi, muresenii, ca, in seara aceea de 20 martie, la "Telejurnalul" de la ora 19, ne facea vinovati, pentru cele intamplate, pe noi, romanii, desi noi eram cei jigniti si umiliti in propria tara? Atunci Transilvania, de care doar in campania electorala l-a cuprins o dragoste subita, nu exista? Sau exista