Mi-a aduc aminte exact ora: 23 si 20 de minute. Mi-o aduc aminte pentru ca m-am uitat la ceas inainte de a-l suna pe George Pruteanu. Ma intrebam daca nu cumva se culcase, mi-ar fi parut rau sa-l deranjez.
Lucrurile s-au petrecut asa: eram cu Domnita acasa la Maria Marian (proprietara Editurii Universal Dalsi), care isi sarbatorea ziua de nastere. George Grigoriu, sotul ei, a adus vorba de cuceritoarea emisiune "Doar o vorba sa-ti mai spun". Dintr-o data ni s-a facut dor, tuturor celor prezenti, de George Pruteanu si ne-a parut rau ca nimeni dintre noi nu avusese initiativa sa-l invite. Eu - pentru ca nu eram gazda si nu aveam dreptul moral sa invit, Maria Marian - pentru ca faima personajului o intimida si, nefiind cu el in relatii destul de apropiate, nu indraznise sa-i telefoneze. Si asa mai departe.
Mie, in special, George imi lipsea foarte mult, as fi vrut sa fac impreuna cu el, ca si altadata, in alte imprejurari, o betie de ras. M-am gandit sa-l chem atunci, pe loc, oricat de tarziu era. "Chiar daca nu doarme - m-a prevenit cineva - o sa-i vina greu sa se imbrace la ora asta, sa se suie in masina..." In plus, George locuia foarte departe de casa in care ne aflam. Si totusi, totusi, dintr-o dorinta intensa de a-l vedea, care a invins rationamentele, l-am sunat. Mi-a raspuns binevoitoarea lui sotie Nina (singura femeie din vremea noastra a carei zveltete i-ar permite oricand sa imbrace rochiile unei printese din secolul XV). I-am explicat despre ce e vorba, ea mi l-a dat pe George si, dupa un dialog de treizeci de secunde, am inchis victorios telefonul, anuntand asistenta:
- Vine! Vine!
Iar in scurta vreme George chiar a venit. A intrat in casa, insotit de Nina, la cateva minute inainte de miezul noptii, in timp ce eu, simuland deznadejdea, recitam o poezie de George Cosbuc, in care exista versul "Si George nu mai vine..."
Imediat s
