Un băiat de 15 ani este acum în stare gravă la spital după ce s-a urcat pe un tren din zona cartierului Frumoasa. Martorii spun că aseară erau trei tineri în zonă, iar la un moment dat s-au auzit strigăte de ajutor. Patrula de poliţie se afla în zonă şi a intervenit imediat. Copilul a fost transportat la spital unde s-a cosntatat că a suferit arsuri pe 60% din suprafaţa corpului.
„Un băiat de 15 ani, copil al străzii, s-a prezentat cu o stare generală gravă, cu arsuri de gradul II şi III pe aproximatiov 60 % suprafaţa corporală. Pacientul prezentă arsuri la nivelul feţei, toracelui anterior, membrelor superioare şi membrul inferior drept“, a declarat Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvant al Spitalului de Pediatrie Iaşi.
Autorităţile susţin că în zonă sunt amplasate panouri de avertizare, dar cei trei adolescenţi nu au ţinut cont de acest lucru. Până acum în acea zonă s-au electrocutat trei copii care s-au urcat pe vagoanele de tren.
„Vom intensifica patrulele în zonă atât pe timpul nopţii cât şi pe timp de zi“, a declarat subinspector Iulian Antohi, purtătorul de cuvânt la Regionala Poliţia Transporturi Iaşi.
Poliţiştii caută acum să identifice familia băiatului de 15 ani.
Primul copil care s-a electrocutat în acea zonă încă se află internat la Spitalul de Pediatrie.