E scandal la Filarmonica "George Enescu". "Oficial" acesta a izbucnit la 28 septembrie, cu patru zile mai târziu de la momentul când directorul general al instituţiei, Cristian Mandeal, şi-a depus demisia din această funcţie. Orchestra Filarmonicii i-a cerut maestrului să părăsească scaunul de manager şi să nu mai dirijeze niciodată această orchestră. A trimis şi un memoriu la cele mai importante instituţii ale statului.
Până ieri, Cristian Mandeal s-a abţinut să dea ample declaraţii referitoare la ceea ce se întâmplă la nivelul acestei instituţii de cultură, pe care o conduce de 19 ani. S-a hotărât să ne dezvăluie cum stau lucrurile din punctul său de vedere. Şi-a depus demisia din funcţia de director general la 24 septembrie "în urma unor conflicte care se agravau".
"Am preluat funcţia de manager în 1991, la dorinţa Orchestrei şi a sindicatului de la vremea respectivă. Atâta vreme cât lumea m-a apreciat şi m-a considerat bun de aşa ceva am exercitat această funcţie. În 19 ani s-au schimbat zece miniştri la Cultură, dar eu nu am fost schimbat şi nici acum nu sunt schimbat de minister. Din punctul de vedere al angajatorului meu, care este Ministerul Culturii, eu continuu să fiu un bun manager până în ziua de astăzi, dovadă stând sprijinul de care m-am bucurat în faţa colectivului, sprijinul acordat şi de actualul ministru, Theodor Paleologu. Întrucât nu îmi stă în fire să mă ţin de un scaun, pentru că cineva nu mă doreşte, am preferat să mă retrag, decât să prelungesc o situaţie conflictuală, chiar înainte de a primi cererea asta oficială din partea Orchestrei". Cel mai tare l-a întristat faptul că o dată cu cererea de a demisiona din funcţia de manager, "ei s-au exprimat în mod public, printr-o scrisoare citită pe scenă de unul dintre membrii orchestrei, în prezenţa tuturor membrilor orchestrei", adresându-i-se: "Vă rugăm să acceptaţi cu