Produs de referinţă al literaturii echinoxiste, Mircea Petean este asemeni soldatului japonez: la douăzeci de ani după căderea comunismului şi schimbarea mai tuturor regulilor jocului (inclusiv în literatură) continuă să apere, cu armele sale puţin demodate, poziţiile strategice cucerite cu atâtea sacrificii de poeţii şi prozatorii de la mijlocul deceniului nouă al secolului XX. Nu că ne-am fi aşteptat ca un ardelean serios precum domnul Petean să treacă peste noapte la fracturism sau să devină un portdrapel al milenarismului. Mai ales că moda nu înseamnă în chip necesar un plus de valoare. Dar este greu de ignorat faptul că o anumită ceremonie a textului în poezia sa trimite cu gândul, cel puţin într-o primă instanţă, la poemele textualiste ale generaţiei optzeciste.

Puţine dintre ingredientele de bază ale poeziei optzeciste lispsesc din bucătăria lui Mircea Petean. Pe blatul numit poem se pun citate şi aluzii culturale, observaţii cotidiene, reflecţii despre viaţă şi despre poemul care tocmai se pregăteşte, se presară din abundenţă spirit ludic, ironie şi autopersiflare şi totul se bagă la cuptor. De preferinţă se serveşte cald. Este un preparat după o reţetă tradiţională, dar care, asemeni tuturor valorilor sigure, venite dintr-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat în această epocă a transformărilor bezmetice, îşi va găsi cu siguranţă clienţii săi fideli. Şi nu neapărat doar printre cei atinşi de nostalgii literare. Pentru că dincolo de mode literare şi poietici novatoare, ceea ce contează este talentul poetic. Iar Mircea Petean are talent poetic din abundenţă.

Cum lesne se poate deduce, poezia lui Mircea Petean din volumul Câmp minat este creaţia unui autor lucid, cerebral, cultivat, cu umor şi spirit ironic. Aproape o chintesenţă a spiritului echinoxist. Pentru el şi colegii săi de generaţie, poezia nu mai este visare, suspin