Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Liviu Andrieş, de la handbalul de performanţă la conducerea unui liceu sportiv

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

Handbalist exponenţial al generaţiei sale, Liviu Andrieş a fost unul dintre jucătorii care au scris istorie pentru clubul Energia Pandurii. A ajutat la două promovări în prima ligă, ca jucător, iar ca antrenor a dus echipa pentru prima dată în istorie în cupele europene. Povestea sa a început la Şcoala nr 11 din Târgu Jiu unde juca handbal fără a avea un teren la dispoziţie. Remarcat la o vârstă fragedă de antrenorul Floroiu, a fost cooptat în echipa şcolii şi l-a prins rapid „microbul handbalului”, deşi părinţii se opuneau acestui sport. Mai târziu, la liceu, a fost pus să aleagă între handbal şi şcoală, fiind nevoit să se transfere la un alt liceu unde se punea accent mai mult pe handbal. „M-am transferat de la Liceul Ecaterina Teodoroiu la Liceul de Maşini Unelte pentru a putea continua cu handbalul, acolo aveam toate condiţiile, cantonamente şi deplasări, şi acolo s-a format acea echipă cu care s-a promovat mai târziu în handbalul de performanţă” povesteşte acum Andrieş care între timp a ajuns să joace la Liga Naţională şi apoi în afara ţării. 

A dus prima dată Pandurii în cupele europene

În 1979 a fost legitimat la prima echipă de handbal, lucrând la juniorat cu profesorul Constantin Niculescu după care a jucat la Pandurii Târgu Jiu cu care a promovat în 1990 în divizia B iar în 1996 a reuşit cu aceeaşi echipă promovarea în Liga Naţională. A avut un sezon extraordinar cu Pandurii după care a plecat în Franţa unde a jucat între 1997 şi 2001, la Villepinte. După ce a revenit la Târgu Jiu a ajutat din nou la promovarea echipei gorjene care între timp retrogradase. A mai jucat o perioadă, fiind şi jucător şi antrenor secund, iar din 2005 a devenit antrenor principal. În 2007 a reuşit calificarea cu Pandurii în cupa EHF, fiind prima dată din istoria sportului gorjean când o echipă din Gorj a reuşit o calificare într-o cupă europeană. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°