România riscă să rămână fără bani de pensii în 2030, dacă acestea se vor mai mări pe criterii electorale şi fără o reformă a întregului sistem, avertizează specialiştii Băncii Mondiale (BM).
De altfel, chiar ieri a avut loc ultima majorare făcută de guvernul Boc, cu 2% a punctului de pensie şi cu 50 de lei a pensiei sociale. Acelaşi executiv a recunoscut însă, într-un aviz negativ dat unui proiect de lege, că în ritmul acesta „deficitul sistemului de pensii poate atinge 5% din PIB în 2030, depăşind 7%-8% în 2060”, cifre susţinute şi de BM. Acum, deficitul este de 0,7% din PIB, de şapte ori mai mic faţă de prognoza pe 2030.
Richard Florescu, expert al BM, a declarat, pentru EVZ, că, încă din 2007 - când Banca a realizat un raport pe sistemul de pensii - a avertizat autorităţile că se vor confrunta cu un colaps „dacă se vor mai mări pompieristic pensiile de către fiecare guvern în an electoral şi fără un program de reformă cu măsuri concrete de redresare”. Între acestea se numără egalizarea vârstelor de pensionare la 65 de ani pentru femei şi bărbaţi, recalcularea pensiilor speciale, indexarea pensiilor cu inflaţia, dar şi condiţii mai stricte şi penalizări mai mari la pensionarea pe caz de boală sau anticipat.
Altfel, „în 2017 vom avea un deficit la pensii de 3% din PIB, în condiţiile în care întregul deficit al ţării, acceptat de FMI, este de 3,5%”. Însă, conchide Florescu, aceste măsuri i-ar putea aduce României un deficit „sustenabil” de 1%-1,5%, în anul 2040.