„E la mintea cocoşului că am un salariu", a afirmat directorul din primărie
Judecat pentru fapte de corupţie, Petrică Munteanu, directorul executiv al Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din Primăria Constanţa, nu şi-a trecut în declaraţia de avere salariul pe care îl primeşte anual de la instituţia unde ocupă o funcţie de conducere.
Înainte de toate, trebuie menţionat că atât Munteanu, cât şi ceilalţi opt angajaţi ai primăriei judecaţi alături de el au negat acuzaţiile ce li s-au adus, susţinându-şi nevinovăţia în procesul aflat în desfăşurare la tribunal. Pentru că n-am putut crede că primarul nu-şi plăteşte subalternul pentru munca pe care o prestează, l-am contactat telefonic pe directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale. De la bun început, funcţionarul din primărie ne-a precizat că nu are timp să stea de vorbă cu noi, însă, la întrebările noastre insistente privind motivul pentru care nu a completat secţiunea privind venitul primit de la primărie, Munteanu ne-a declarat: „Că oi fi uitat, dracu' să-l ia!". „E la mintea cocoşului că am un salariu, că doar nu e niciun secret. Probabil am uitat să-l trec", a conchis directorul DRI. C-o fi, că n-o fi secret, c-o fi uitat sau nu directorul să-şi treacă leafa în declaraţie, cert este că venitul încasat de la Primăria Municipiului Constanţa nu este menţionat în declaraţia de avere. Din nefericire, însă, dat fiind că ne-a precizat că nu putea să vorbească, nu am mai apucat să-l întrebăm pe director despre datoria de 15.000 de euro pe care a menţionat-o în declaraţia de avere, dar despre care nu a scris cui o datorează, notând doar faptul că banii au fost luaţi în 2007, pentru patru ani.
Acţionar Petrion Servicii Maritime
În schimb, ceea ce a notat Munteanu în declaraţia de avere sunt două terenuri şi două apartamente. Cele două terenuri sunt în suprafaţă de 330 mp şi, r