● District 9 (SUA-Noua Zeelandă, 2009), de Neill Blomkamp.

District 9, un SF realizat de un debutant, pe bani puţini (la standardele Hollywood-ului) şi fără vedete, şi-a creat o reputaţie formidabilă în rîndurile entuziaştilor de pe Internet, dar şi ale criticilor profesionişti din SUA. Cică ar fi altceva decît majoritatea blockbuster-urilor " cică ar fi mai vînos, mai supărat, mai imaginativ şi ar mai avea şi ceva de spus. În primele sale minute, filmul însuşi ne tot atrage atenţia asupra a cît de altfel-decît-în-filme e "întîlnirea de gradul trei" pe care ne-o prezintă: nava extraterestră nu s-a oprit deasupra New York-ului sau a Washington-ului, ci deasupra Johannesburg-ului (oraşul natal al regizorului Neill Blomkamp); atunci cînd au urcat la bord, pămîntenii n-au fost întîmpinaţi nici cu muzici celeste, nici cu spectacole de lumini. Asta s-a întîmplat cu 20 de ani înainte de începerea acţiunii. Ocupanţii navei " care arată ca nişte creveţi bipezi " şi-au petrecut aceşti 20 de ani într-un ghetou de la periferia metropolei sud-africane. District 9 se prezintă iniţial ca un documentar: care va să zică, tot ce vedem ar proveni din arhivele diferitelor televiziuni şi din arhiva corporaţiei internaţionale care a administrat ghetoul.

În tot acest timp, corporaţia a căutat o cale de a adapta, pentru uz uman, puternicele arme ale "creveţilor" (chiar aşa li se spune), dar în zadar: acestea nu răspund decît la ADN-ul lor. În cele din urmă s-a decis mutarea lor într-un lagăr. Funcţionarul însărcinat cu asta (Sharlto Copley) e eroul filmului. Aceasta e una dintre puţinele surprize autentice ale lui District 9: cu vocea lui plîngăreaţă şi mustaţa lui anti-stil, tipul n-are nimic dintr-un erou. El bate la uşile colibelor în care trăiesc "creveţii" şi le înmînează ordinele de evacuare, în timpul acesta purtînd un dialog vesel cu camera de filmat care se ţine d