Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipa Mazare demisioneaza! (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 2 octombrie 2009 ·

Preşedintele organizaţiei judeţene PSD Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat că, la nivel judeţean, atât prefectul, cât şi directorii numiţi de social-democraţi vor demisiona.

„S-a demonstrat că am avut dreptate. Din iarnă am spus că nu putem face treabă cu oamenii ăştia (n.r. referire la democrat-liberali).Vina pentru actuala criză este exclusiv a preşedintelui Băsescu. El se alimentează din crize şi din scandaluri, ori alegerile sunt peste o lună şi jumătate şi crede că va câştiga călărind o criză", a declarat liderul social-democraţilor constănţeni. Radu Mazăre consideră că PSD a fost destul de maleabil în perioada petrecută, la guvernare, şi a lăsat să se înţeleagă că nu se mai putea continua aşa. La nivel judeţean, cel puţin, PSD joacă tare. „În Constanţa, atât prefectul, cât şi directorii numiţi din partea PSD vor pleca pentru că echipa lui Mazăre nu ţine de ciolan, echipa lui Mazăre vrea să facă treabă!", a fost declaraţia şoc dată presei ieri, de liderul social-democraţilor tomitani. În opinia sa, acesta este un gest de bărbăţie şi de demnitate. Mazăre a specificat că, la începutul săptămânii viitoare, toţi directorii PSD-ului vor pleca aşa cum au procedat şi miniştrii acestui partid.

Totuşi, el a precizat că există şi şefi de deconcentrate care au dat examen sau pe care nu i-a pus PSD (n.r. doar i-a susţinut şi menţinut pe funcţii), iar aceştia ar putea rămâne. „În principiu, în frunte cu prefectul, toată echipa lui Mazăre pleacă pentru că ea vrea să facă treabă. Dacă n-are cu cine, nu stă", a conchis preşedintele organizaţiei judeţene PSD Constanţa.

Radu Mazăre nu a exclus o posibilă re-apropiere între PSD şi PD-L dar numai în contextul în care partidul nu va mai fi condus de Traian Băsescu deoarece, spune el, este elementul distructiv şi „Satana pentru poporul român". Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta v

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum o ora
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum o ora
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum 20 minute
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum o ora
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 5 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Vin vremuri tulburi, potrivit șefei Băncii Centrale Europene - Situația de azi, asemănătoare celei dinainte de marea criză și de război

Ziua News acum 2 ore
Economia globală se confruntă cu o fragmentare similară celei din epoca „naţionalismului economic", care a cauzat colpasul comerţului internaţional şi Marea Criză de la sfârşitul anilor 1920, a spus preşedinta Băncii Centrale Europene. „Ne-am confru

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum o ora
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Ciolacu, despre lipsa de la întâlnirea cu preşedinta CE: Nu cred că Nicolae Ciucă a scris postarea

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău de postarea domnului Ciucă. Dânsul doar trebuia să fie atent la agenda mea publică, eu am avut CSAT. Mai mult, pentru că m-aţi întrebat, am avut o discuţie cu preşedinta von der Leyen când se deplasa spre Polonia, am avut o discuţie cu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°