Am văzut filmul scris şi regizat de Bobby Păunescu (şi produs împreună cu Cristi Puiu). Bobby s-a resemnat într-un manierism cuminte după Noul Val. „Francesca” nu va surprinde pe nimeni, dar va surprinde plăcut cu amănunte. Cred eu, cu mintea mea de literat amator de blockbustere. Din concluzii: dialoguri excelente, burti “artistice” si riscul de “prea romanesc”.

Povestea e simplă: pregătirea de plecare a unei fete (Monica Bârlădeanu) spre Italia. Complicată clasic: iubitul e îndatorat la nişte cămătari, mama modestă speră naiv la viitorul fiicei, prietenii îi spun să „nu”, dar o ajută etc.

Ce nu merge: sînt sincope, sînt momente în care Bârlădeanu „joacă” prea mult, sînt burţi prea „estetice” pentru gustul meu, dar şi pentru pretenţia dur-realistă a filmului destule momente neverosimile – realismul o dă în naturalism demonstrativist – pe scurt, naivitatea personajelor şi candoarea lor e uneori nerezonabilă prea mult epigonism cum spuneam – şcoala Puiu-Mungiu-Porumboiu şi-a făcut treaba, dar sper să nu devină dictatorială în rîndul noilor regizori. Pe de altă parte, e de apreciat că Bobby Păunescu s-a înscris modest în trend şi n-a venit cu ambiţii prosteşti n-am înţeles de ce s-au supărat italienii. Că e despre o Românie nasolă şi atît, clişeistic de nasoală

Ce e bun în film: sînt scene extrem de autentic dialogate – cuvîntul “pula” poate cîştiga premiul de cea mai naturală folosire într-un film (în competiţie cu “Marfa şi banii). Sînt replici excelente are o scenă memorabilă de încercare de sex între protagonistă şi iubitul împovărat de datorii şi de mustrări de conştiinţă. în momentul preludiului se aude o voce inocent poruncitoare: nu arunca chiloţii pe jos! Sexul eşuează, începe “lămurirea între iubiţi” care se află exact la opus. Monica Bârlădeanu e un atu – personajul ei e excelent şi e jucat chiar bine. Cît timp juca doar în reclame