INTERVIU. Aflată a patra oară pentru un concert la Bucureşti, „diva desculţă” vorbeşte despre viaţa şi despre muzica sa. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Îmbrăcată într-o rochie lungă, cu codiţe împletite care îi atârnă pe spate şi încălţată, de această dată, cu papuci negri, Cesaria Evora îşi face apariţia, după mai bine de jumătate de oră de aşteptare, cu un mers greoi şi cu o ţigară aprinsă. La cei 68 de ani ai săi, cea care a fost supranumită „diva desculţă”, pentru că apare întotdeauna în faţa fanilor în picioarele goale, fumează cu îndârjirea unui puştan de 20 de ani. Un angajat al Hotelului Caro din Bucureşti vine cu două scrumiere, dar nu se poate abţine să nu comenteze că în hotel este interzis fumatul. „Ea fumează peste tot”, spun organizatorii. Cesaria este însoţită de asistenta personală, care se ocupă cu traducerea, pentru că artista nu vorbeşte decât dialectul Insulelor Capului Verde, unde s-a născut. Aşezată între două postere care anunţă cel de-al patrulea concert în România, Cesaria răspunde scurt şi încet la întrebările despre viaţa ei.
Nepotul Cesariei, stabilit în România de 30 de ani
Sorbind din ţigară, cântăreaţa se cercetează în postere. Interpreta pieselor „Sodade”, „Voz D’Amor” sau „Besame Mucho”, pe care fanii români urmau să le asculte aseară, pe scena Sălii Palatului, are ochi expresivi şi buze groase, însă zâmbeşte atât de rar pe cât se şi confesează. Simplitatea artistei şi a vestimentaţiei este eclipsată de multe podoabe din aur, lanţuri, brăţări şi inele, care îţi atrag atenţia când o priveşti pentru prima oară. Frederico, un bărbat înalt şi solid, care vorbeşte la telefon când în portugheză, când în română, o aşteaptă să termine cu interviurile. Este nepotul Cesariei, stabilit în România în urmă cu 30 de ani, când a venit în ţara noastră la studii. S-a oferit să facă pe bodyguardul pentru mătuşa lui, aşa