Mă scuzaţi că vă deranjez din scandalurile cu Boc, Geoană, Băsescu şi compania, dar zilele astea se mai întâmplă ceva ce ne-ar putea afecta. Irlandezii votează a două oară în referendum dacă aprobă Tratatul de la Lisabona sau nu. Se pare că va fi da, ceea ce ne scuteşte o perioadă de timp de bătăi de cap. Doar o perioadă, pentru că cehii s-ar putea să blocheze tratatul la Curtea Constituţională, iar preşedintele lor este suficient de încăpăţânat încât să nu îl promulge. Ca şi preşedintele polonez, care stă şi el în expectativă. Ca de obicei, cele două noi membre care l-au luat pe “nu” în braţe. Noi, fireşte, tot ca de obicei, nici măcar nu ne-am uitat pe Tratat, pe principiul că dacă vine de la UE trebuie să fie bun, aşa că am raportat cu mândrie ratificarea de ceva vreme.
Ceea ce este interesant cu Tratatul ăsta, ca şi cu defuncta Constituţie a Europei, îngropată în referendumurile din Franţa şi din Olanda, este că nu există plan B. După referendumurile din 2005, liderii europeni intrau într-o adevărată criză. Cum să gestionezi monstrul ăsta cu 25 de capete? Dar cu 27, când intră românii şi bulgarii? Mai ales când majoritatea deciziilor trebuie luate în unanimitate…Ei, după aceea s-a ales Nicolas Sarkozy preşedinte şi a moşit actualul Tratat de Reformă, cunoscut ca Tratatul de la Lisabona.
Dacă Tratatul pică în vreuna din cele trei ţări care mai trebuie să îşi pună semnătura pe el, va continua să fie îngrozitor de dificil de luat vreo decizie. Unanimitatea în 27 e aproape imposibil de atins, iar Tratatul nou aduce votul prin majoritate în mai multe sectoare. Sperietoarea cu “putem să ne pierdem comisarul dacă nu trece Tratatul” este însă falsă. Consiliul European poate decide că se rămâne la 27 de comisari chiar şi fără Lisabona. Problema este că iar vor exista mandate stupide, precum multilingvismul. Lisabona aduce mai multe puteri Parlamentului E
