Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protecţie de la poliţia olandeză!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 2 octombrie 2009 ·

Directoarea de securitate din Enschede a discutat cu Becali şi cu ceilalţi şefi ai clubului despre situaţia patronului din Ghencea

Suporterii Stelei anunţaseră că, în ciuda interdicţiei clubului, care a refuzat biletele pentru propriii fani la meciul de aseară, vor fi prezenţi în tribunele stadionului din Enschede pentru a-l contesta pe Gigi. Însă Becali, împreună cu ceilalţi conducători au dejucat planul fanilor, care doreau să-şi procure tichete la meci prin intermediul galeriei lui NEC Nijmegen.

"Derbedeii se destrăbălează la Amsterdam"

Steaua a informat imediat Poliţia de la Bucureşti de ceea ce vor să facă suporterii, după care Poliţia din Olanda şi, în special, cea din Enschede au fost puse în temă. S-a luat imediat decizia de a fi blocată orice cale ca biletele să ajungă la stelişti. "În plus, degeaba vor lua tichete de la altcineva pentru că la intrarea în stadion trebuie să prezinţi şi un card special de acces, care este personalizat şi nu poate fi dat altcuiva", a explicat ieri Argăseală.

Liniştit că nu va avea parte de contestări în Olanda, Becali a ieşit ieri dimineaţă la o plimbare prin oraş. A luat loc la o terasă chiar în centrul vechi din Enschede şi a spus: "Am aflat deja că cei 40-50 de fani care doreau să vină şi să facă scandal au rămas la Amsterdam ca să se destrăbăleze. Droguri, femei, toată nebunia de acolo!".

A stat la terasă cu Gigi

Poliţiştii de pe stradă s-au interesat la ziariştii români cine este personajul filmat şi fotografiat şi, după ce au aflat, au anunţat centrul de comandă al Poliţiei locale. În circa 7 minute, la faţa locului a sosit însăşi şefa dispozitivului de siguranţă publică şi securitate din Enschede.

Însoţită de un subaltern, a mers direct la terasa unde stătea Becali. "Bună ziua! Am auzit că sînteţi aici şi am venit să vă întrebăm în legătură cu suport

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum o ora
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 26 minute
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum o ora
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Călin Georgescu anunță că nu vrea ca România să primească fonduri europene. „Îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu“

Ziua Constanta acum 2 ore
România nu are nevoie de banii oferiți de Uniunea Europeană! Acesta este aspectul pe care îl suține Călin Georgescu. El face și o justificare pusă pe seama faptului că românii îl au pe Dumnezeu, cel mai puternic! „Eu și poporul român îl avem pe ce

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 2 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

MAE afirmă că ultimele declarații de la Moscova privindu-l pe Călin Georgescu fac parte din „seria de acțiuni hibride desfășurate pentru a submina democrația în România”

HotNews acum 40 minute
„Afirmațiile recente ale serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite”, transmite Ministerul român de Externe după ce Serviciul rus de Informații Externe a acuzat liderii UE că „se află în mod evident” în spatele dosarului în care Călin Ge

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 3 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°