Reacţia presei faţă de raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice va deveni probabil un studiu de caz pentru ceea ce a devenit presa noastră. Şi nu, din păcate nu este vorba despre moguli şi influenţe politice, ci de prostie în masă, rea-credinţă şi abdicare de la minime standarde de practică jurnalistică.

Ne-am făcut griji ani în şir că puterea politică este cea care ameninţă independenţa presei, apoi că mogulii şi concentrarea proprietăţii media vor pune căluş jurnalistului care apără interesul public. Cînd vorbesc despre "noi", mă refer la mîna de ong-işti care au tot aplicat proiecte în domeniu şi la mîna de jurnalişti interesaţi de situaţia profesiei în general, nu doar de propriul salariu. La fel am crezut şi despre magistraţi: doar să-i ajutăm să scape de jugul politicienilor şi să vezi ce Justiţie vom avea... Şi ei au arătat în aceste zile că pot faulta legea şi bunul-simţ, dacă pică ceva la salariu. Aşa-zisul Pact pentru Justiţie recunoaşte şi promite să cimenteze imoralităţile şi privilegiile magistraţilor (explicaţia pe larg, cu exemple, în articolul "A fost semnat Pactul pentru o Justiţie Imorală", în România liberă de luni).

Cam la fel cu jurnaliştii. Clişeul pozitiv al jurnalistului responsabilizat de propria conştiinţă e sistematic contrazis în România. Iar curvele şi drogurile din raportul prezidenţial reprezintă doar un exemplu. Raportul este un document sec, comprehensiv şi impresionant. Întreg documentul are 382 de pagini, sinteza sa, de unde a plecat isteria mediatică, vreo 70. Cred că este un instrument indispensabil pentru oricine va fi interesat de politicile sociale din România în următorii zece ani. Eu personal mi-am arhivat diverse capitole, astfel încît să ştiu unde găsesc date despre ocupare, locuire, demografie, sănătate, educaţie, atunci cînd voi avea nevoie de ele. Dar să spunem că