Din cauza lipsei de fonduri, comuna Bod are un singur om al legii, restul de posturi fiind blocate de la Bucureşti. Ion Iacob, şeful de post din comună, este disponibil 24 de ore din 24. De cele mai multe ori el rezolvă problemele cetăţenilor în timpul liber. Posturile de poliţie din comune şi sate se confruntă cu o mare criză de personal. În comunele Bod şi Augustin un singur poliţist trebuie să întocmească zeci de procese-verbale, să fie prezent la accidentele de circulaţie, să cerceteze furturile şi să aplaneze scandalurile.
Dacă în Augustin poliţistul trebuie să asigure liniştea unei populaţii de 1.740 de persoane, la Bod poliţistul răspunde atât de locuitorii din Bod Sat cât şi de cei din Bod Colonie, mai exact de 4.173 de oameni.
Potrivit legii, ar trebui să existe un poliţist la fiecare o mie de locuitori, în timp ce în Uniunea Europeană raportul este de un om al legii la 500 de locuitori.
Ajutor de la poliţiştii comunitari
Agentul-şef Ion Iacob (36 de ani) este căsătorit, are un copil şi de trei săptămâni este şeful de post din Bod. El admite că nu-i este uşor să fie singur. Din fericire, până acum nu i s-a întâmplat niciodată să fie solicitat la două evenimente în acelaşi timp.
„Încerc să mă descurc aşa cum pot şi, dacă este cazul, apelez la poliţiştii comunitari. Una este când te duci singur în mijlocul unui scandal şi alta când mai eşti cu cineva“, a spus agentul şef Ion Iacob.
Bărbatul spune că, de când s-a instalat la Bod, a fost chemat la serviciu şi în timpul nopţii. „Am venit de trei ori noaptea la serviciu, pe la ora 2.00, o dată pentru un furt şi de două ori pentru scandaluri.
Acestea sunt cele mai frecvente în localitate. Tocmai de aceea, vinerea şi sâmbăta stau mai mult la serviciu. M-am obişnuit cu acest ritm de lucru, chiar dacă îmi sună telefonul