Culisele celor mai complicate şi mai riscante procese din New York ne sunt dezvăluite în „Daune şi interese”, serialul care debutează la AXN.
Câştigător a trei Premii Emmy şi al Globului de Aur, „Daune şi interese”/„Damages” este un thriller care ne introduce în interiorul marilor bătălii din justiţie.
Serialul se concentrează pe viaţa complicată a influentei avocate Patty Hewes, interpretată extraordinar de Glenn Close, şi pe cea a tinerei şi ambiţioasei ei protejate, Ellen Parsons (Rose Byrne).
Ellen primeşte dosarul cazului „Arthur Frobisher” (Ted Danson), un miliardar acuzat că şi-a vândut în mod ilegal ac ţiunile, reuşind astfel să-şi salveze averea, dar şi să-şi falimenteze anga jaţii. Inteligentă, dar naivă, Ellen îşi dă seama ce înseamnă să câştigi cu orice preţ, chiar şi atunci când miza o reprezintă viaţa cuiva.
Panică în lumea bărbaţilor
Glenn Close a câştigat Globul de Aur şi Premiul Emmy pentru interpretarea extraordinară a avocatei Patty Hewes.
„Am fost interesată de dife renţele care încă există între sexe, pentru că o femeie care deţine puterea este percepută altfel decât un bărbat care deţine puterea. Este ceva obişnuit ca un bărbat să deţină puterea. Aşa se întâmplă de secole. Există încă situaţii în care foarte mulţi consideră că este îngrozitor să primească ordine de la o femeie”, spune actriţa despre ceea ce a atras-o la rolul din serial.
MARŢI, 22.05, AXN
CULISE
Pregătire cu avocaţi
Pregătirile pentru a intra cum se cuvine în pielea avocatei i-au oferit lui Glenn Close ocazia să întâlnească multe femei considerate cele mai bune în domeniul juridic, inclusiv o avocată care i-a pus sub acuzare pe Osama bin Laden şi pe primul terorist judecat pentru atacul asupra World Trade Center.
@