Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendum în Transnistria pentru apropierea de Constituţia rusă

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

Preşedintele regiunii moldovene separatiste Transnistria, Igor Smirnov, a declarat joi că intenţionează să organizeze în următoarele luni un referendum privind adoptatea noului proiect de Constituţie, document identic cu legea fundamentală a Rusiei, facilitând astfel integrarea Tiraspolului ca regiune în Federaţia Rusă. Citiţi şi:

VIDEO Mircea Snegur: România a susţinut total Moldova în războiul din Transnistria

Potrivit agenţiei Olvia Press, Smirnov a spus la o conferinţă de presă că iraspolul continuă procesul de armonizare a Constituţiei transnistrene cu legea fundamentală a Rusiei şi că adoptarea unei noi Constituţii va reprezenta un semnal pentru Rusia că Transnistria este dispusă să intre în componenţa ei în calitate de regiune.

Smirnov a zis că "pregătirile pentru organizarea referendumului în acest sens vor începe după 9 octombrie".

Majoritatea locuitorilor regiunii transnistrene s-au exprimat la referendumul din 17 septembrie 2006 pentru independenţa Transnistriei şi aderarea ei ulterioară la Rusia.

Discuţiile privind modificarea Constituţiei transnistrene au început după ce 16 deputaţi din formaţiunea majoritară Obnovlenie (Reînnoirea) au propus unele amendamente constituţionale. Modificările l-au nemulţumit pe liderul Igor Smirnov, care a cerut amânarea adoptarii acestor modificări, pentru examinarea lor în prealabil de Comisia pentru armonizarea legislaţiei Transnistriei la cea a Federaţiei Ruse.La începutul lunii iulie, şeful Legislativului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a demisionat pe fondul divergenţelor cu liderul republicii nerecunoscute internaţional, Igor Smirnov. "Acest document va conduce la distrugerea statului. Se încearcă acreditarea unei singure persoane de care să depindă, practic, toate funcţiile elective", a spus Şevciuk referindu-se la proiectul comisiei prezidenţiale. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 56 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 2 ore
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 31 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 7 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°