Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu, licitaţie cu preţ prestabilit

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 2 octombrie 2009 ·

Primăria Capitalei ar putea breveta o nouă procedură de licitaţie publică: cu preţ fix, deja stabilit. Sursa: Vlad Stănescu

Administraţia de Supraveghere a Câinilor fără Stăpân (ASCS), aflată în subordinea edilului Sorin Oprescu, vrea să angajeze medici veterinari care să sterilizeze maidanezii şi câinii cu stăpân, aşa că a publicat un anunţ de intenţie.

Doar că Oprescu şi consilierii generali au stabilit deja preţul, chiar dacă ar fi fost normal ca acesta să fie decis în urma licitaţiei, în funcţie de cine oferă tariful cel mai mic. Astfel, pentru sterilizarea unei femele, municipalitatea vrea să dea 100 de lei, iar pentru castrarea unui mascul - 80, în condiţiile în care, în cabinetele veterinare tarifele variază între 65 şi 75 de lei/câine. „E adevărat, preţurile sunt cam mari, dar dacă cetăţeanul nu dă niciun ban, totul fiind plătit de municipalitate, e în regulă”, spune Marcela Lungu, preşedintele Asociaţiei „Cuţu, cuţu”.

Problema e însă că edilii nu ştiu câţi maidanezi vor steriliza: n-au habar câţi umblă liberi pe străzi. Totuşi, directorul ASCS Simona Panaitescu are o certitudine: „Câini se nasc permanent”. Potrivit organizaţiilor care apără drepturile patrupedelor, în Capitală ar fi vreo 30.000 de maidanezi. Deci, numai pentru ei s-ar plăti, socotind la un preţ de 80 de lei, 2,4 milioane de lei (adică peste 570.000 de euro).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 4 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 4 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 7 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 4 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 12 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 11 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 7 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 10 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 8 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/16°
lun.

10°/12°
mar.

11°/14°
mie.

12°/14°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

12°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/20°