Discretă, de o politeţe desăvârşită, Angela Martin şi-a intitulat cartea sa de convorbiri cu importanţi oameni de cultură Privilegii. O explicaţie în legătură cu titlul ales (atât de bine ales) ne este dată într-o notă introductivă: "Că s-au petrecut faţă în faţă, la microfon ori numai pe hârtie, întâlnirile cu asemenea personalităţi au fost şi rămân pentru mine adevărate privilegii."

Trebuie spus însă că şi interlocutorii Angelei Martin ar putea fi consideraţi privilegiaţi, întrucât au avut o parteneră de dialog remarcabilă prin ţinuta intelectuală şi prin arta de a întreba. Într-un moment în care mijloacele de comunicare în masă difuzează non-stop interviuri realizate de ziariste foarte asemănătoare cu coana Chiriţa, autoarea volumului Privilegii constituie un incomod termen de comparaţie, înscriindu-se într-o elită a autoarelor de convorbiri, din care mai fac parte Marta Petreu, Iolanda Malamen, Ioana Revnic şi foarte puţine altele.

Dacă ar trebui definit în numai două cuvinte, s-ar putea spune că stilul Angelei Martin se caracterizează printr-o simplitate elegantă. În ceea ce mă priveşte am remarcat acest stil cu ani în urmă, când Angela Martin, ca vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Române (conduse pe atunci de Augustin Buzura) rostea câte o scurtă cuvântare la inaugurarea a diferite manifestări culturale. Nu vorbea ca să vorbească, ci ca să comunice ceva esenţial şi o făcea concis, demn, cu o bunăvoinţă faţă de public care nu se transforma în acea familiaritate vulgară la modă azi. Apărea pe scenă frumoasă şi sobră, neverosimil de zveltă, îmbrăcată în rochii închise la culoare, rimând perfect cu părul ei de un negru lucios, şi, în numai câteva minute, impunea respect şi crea o atmosferă elevată. Dădea tonul.

Această atitudine o regăsim în volumul Privilegii. Personalităţile intervievate simt de la primele întrebări