RECENT remarcam - consemnând faptul şi în aceste pagini - că, după 40 de ani de traduceri I A din literaturile portugheză şi braziliană, au I 1 început să mi se rărească autorii, plecând „să se odihnească puţin" în Olimp...
De atunci, am primit ştirea plecării lui Antonio Olinto *).
Cunoscut şi prolific scriitor brazilian (şapte volume de versuri, trei de critică literară, opt romane, printre alte multe scrieri, traduse în 19 limbi, discutate şi comentate în peste 70 de universităţi), membru al Academiei Braziliene de Litere (echivalentă Academiei Române), deţinător a numeroase premii literare, vice-preşedinte al Pen-Clubului Internaţional şi, nu în ultimul rând, prieten al ţării noastre, pe care a vizitat-o de câteva ori, Antonio Olinto a avut traduse în româneşte două romane, frumos primite de critică şi de cititori (Copacabana, 1993, Timpul ppaiaţelor, 1994, ambele publicate de fosta Editură Univers), nuvela Mobilele balerinei, apărută în ediţie plurilingvă la Editura Nórdica din Rio de Janeiro, 1994), precum şi Scurtă istorie a literaturii braziliene (Ed.Allfa, 1997).
Pe lângă faptul că a fost un mare scriitor, a avut şi meritele unui „om de bunăvoinţă", care nu pregeta să laude şi să recunoască valoarea congenerilor săi: importante revelaţii literare s-au produs prin intermediul lui, fie în cadrul rubricilor pe care le-a deţinut în diverse publicaţii culturale braziliene, fie prin instituirea Premiului literar Walmap care îi datora totul - ca organizare, jurizare şi „sărbătoare literară" - şi care a ajutat pe mulţi scriitori tineri să-şi creeze un nume şi o reputaţie.
Generozitatea lui s-a manifestat în multe feluri şi faţă de noi. Ca vice-preşedinte al Pen-Clubului Internaţional a făcut eforturi pentru recunoaşterea şi promovarea Centrului Pen Român - reintrat, în fine, în circuitul internaţional după 198
