Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge“. Această cugetare sau, mai exact, povaţă o ştiu – şi o urmez – încă din clasele primare, când am găsit-o în „Cartea de citire“, ce cuprindea tot felul de parabole pline de tâlc, de învăţăminte benefice, unele neuitate până astăzi. (...) Ca mulţi alţii, mi-am însuşit conţinutul acestui proverb şi l-am urmat pentru că – zic eu – este în concordanţă cu modul de a fi al omului. Căci Natura ne-a creat ca fiinţe diurne şi nu nocturne, precum bufniţele şi liliecii. Ceea ce nu înseamnă că n-ar exista destui „noctambuli“, care dorm ziua şi îşi încep viaţa abia după ce se lasă noaptea. Drept e că, mai ales de când televiziunea ni s-a insinuat în case şi în viaţă, devenind o dominantă a traiului nostru, multe ni s-au schimbat în ritmul existenţei, care devine tot mai nocturnă. Dar asta, îndeobşte, nu modifică şi natura, felul de a fi al celor „matinali“… Revenind la aforismul de la început, mulţi am crezut (eu mai cred şi acum) că el exprimă un adevăr inebranlabil – că o viaţă normală nu concordă cu tipul de existenţă oblomovist şi nici măcar cu cel al „crailor“ de Curtea Veche. Dar, aşa cum se întâmplă tot mai ades în anii din urmă, la un moment dat aflăm că multe din adevărurile în care credeam şi pe care ne bizuiam nu ar mai fi chiar atât de… adevărate. Că felurite verităţi, axiome, certitudini, pe care ne bizuim, de fapt ar fi exact opusul lor. Că albul e negru! O asemenea surpriză am avut-o de curând, când am aflat că, în opoziţie cu cele crezute până acum, „cel ce se scoală t Publicitate ârziu este cel ce ajunge departe“. Pentru că cei care se desprind cu greu din braţele lui Morfeu ar fi mai vigili, ar avea o mai mare capacitate de atenţie comparativ cu cei ce se ridică devreme din pat. Este, pe scurt, concluzia unui studiu efectuat de un grup de cercetători belgieni, elveţieni şi francezi şi publicat în revista „Science“.