Cu toate ca unii istorici au incercat sa explice retragerea celor 500.000 de militari sovietici stationati in România in urma Conventiei de armistitiu din 12 septembrie 1944, prin abilul si desigur patrioticul joc de manevre si subtilitati politico-diplomatice al triumviratului Gheorghiu-Dej, Bodnaras, Ceausescu exercitat asupra lui Nikita Hrusciov. Memoriile stapânului de la Kremlin asupra adevaratelor ratiuni ale acestei decizii sunt insa elocvente si credibile: considerentul economic, care arata ca intretinerea unei divizii sovietice era de doua ori mai scumpa in strainatate decât in URSS (iar România nu era nici macar o tara de prima linie) si considerentul propagandistic, care oferea astfel Uniunii Sovietice un argument pentru a demonstra Occidentului ca "lagarul socialist" era solid si sincer in optiunea sa spre comunism, chiar si fara constrângerea prezentei trupelor de ocupatie ale Armatei Rosii.

Daca Hrusciov impusca astfel doi iepuri dintr-o lovitura in interes pur sovietic, (rezolvând printre altele si "mica" problema a ilegitimitatii prezentei trupelor sovietice care nu mai aveau ce legaturi cu Austria sa securizeze pe teritoriu românesc dupa semnarea Tratatului de neutralitate la 15 mai 1955), liderii de la Bucuresti au incercat si ei sa exploateze politic la maxim acest eveniment, atât fata de propria populatie, cât si fata de stapânii lor de la Moscova: românii nu trebuiau sa-si inchipuie vreun semn de slabiciune sau relaxare a regimului de la Bucuresti, iar sovieticilor li se putea arata inca o data trainicia supunerii si ploconelilor comunistilor români. Asadar, Sectia de propaganda si agitatie a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, impreuna cu Directia Superioara Politica din Armata s-au pus metodic si sârguincios pe treaba pentru a valorifica acest "prilej de calda manifestare a prieteniei dintre poporul român si popoarele