După ce miniştrii PSD au demisionat din Guvern, a început războiul de gherilă în teritoriu. PSD încearcă să-şi ţină oamenii pe funcţii în judeţe, PD-L vrea să-i dea afară de urgenţă. Imediat după anunţul oficial al ieşirii PSD de la guvernare, a fost declanşat războiul pentru supravieţuirea PSD în agenţii şi deconcentrate.
PD-L se pregătise de câteva săptămâni să înlocuiască rapid oamenii numiţi de PSD în funcţii, primind semnalul decisiv după şedinţa de duminică a Colegiului Director al partidului. Numai că liderii PSD au transmis şi ei în teritoriu ca social-democraţii să reziste pe funcţii pe cât posibil. Liviu Dragnea a anunţat după şedinţa de ieri a conducerii partidului că vor pleca de pe posturi doar persoanele numite pe criterii politice şi că prefecţii vor rămâne. Însă liberal-democraţii au început deja să ceară înlocuirea oamenilor lui Geoană. Social-democraţii le-au dat replicat imediat, anunţând că nu vor să plece, inclusiv cei de pe funcţii de conducere centrale, în agenţiile guvernamentale. Pesedistul Vasile Râpea, directorul general al Autorităţii Rutiere Române în cadrul Ministerului Transporturilor, a declarat ieri că nu a luat încă nici o decizie în privinţa demisiei. "Sunt în aşteptare. Este prea devreme să luăm o decizie. Probabil că o să mi se dea un ordin de ministru prin care o să mi se ceară predarea funcţiei", a spus Vasile Râpea. De asemenea, secretarii de stat ai PSD au anunţat că se vor întâlni cu fostul ministru al Muncii, Marian Sârbu, pentru a hotărî în privinţa retragerii lor.
PESEDIŞTII NU VOR SĂ PLECE, PD-L ÎI DĂ AFARĂ CU FORŢA
Prefectul de Vaslui, Ion Ţibulcă, a anunţat că nu va demisiona, pentru că nu vrea să plătească astfel cursurile de specializare pe care le-a făcut la Institutul Naţional de Administraţie şi nici nu crede că va fi demis, deoarece un ministru interimar nu poate face numiri. Aces