Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 2 octombrie 2009 ·

Treburile domestice pot preveni cancerul

Consacrând zilnic un timp treburilor domestice, gospodinele trecute de prima tinereţe reduc în mod semnificativ riscul de a se îmbolnăvi de cancer mamar, cel puţin aşa susţin oamenii de ştiinţă. Potrivit acestora, femeile care se menţin în formă şi rămân active şi după menopauză sunt mai puţin predispuse riscului de a dezvolta cancer la sân, în comparaţie cu doamnele care de abia se ridică de pe canapea. Şi, totuşi, nu orice fel de activitate fizică are un asemenea efect benefic pentru sănătate. Oamenii de ştiinţă recomandă activităţi de intensitate moderată şi ridicată ca, de exemplu, curăţenia generală în casă, grădinăritul, plimbările pe munte, tenisul, ciclismul, înotul şi chiar dansul, joggingul şi gimnastica aerobică. Pe de altă parte, activităţile liniştite precum bowlingul, tenisul de masă sau mersul pe jos nu sunt în măsură să reducă riscul de apariţie a cancerului de sân.

Studiile realizate anterior în acest domeniu au dovedit că activitatea fizică intensă protejează femeile de cancerul de sân, însă acesta este primul care analizează în detaliu care sunt exerciţiile fizice recomandate, în funcţie de vârsta persoanelor interesate. Pentru acest studiu, cercetătorii au cerut la peste 110.000 de femei aflate la menopauză să clasifice intensitatea activităţilor efectuate în diverse momente ale vieţii lor. S-a constatat că într-o perioadă de timp de şase ani şi jumătate, riscul de îmbolnăvire a femeilor care dedicau şapte ore pe săptămână diverselor activităţi fizice menţionate mai sus era mai mic decât în cazul doamnelor inactive.

„Ceea ce noi am descoperit va contribui în mod semnificativ la aflarea adevăratei legături ce există între activitatea fizică şi cancerul de sân“, au explicat autorii studiului. Treburile domestice pot preveni cancerul

Consacrând zilnic un timp treburilor domest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat la DNA în urma plângerii făcute de un om de afaceri

Ziare.com acum 28 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, 23 mai, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediu

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 8 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 56 minute
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum 56 minute
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 2 ore
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°