Miercuri după-amiază a avut loc Adunarea generală ordinară a Asociaţiei Judeţene de Fotbal, pe a cărei ordine de zi au figurat patru puncte, unul dintre ele fiind şi alegerea noului preşedinte AJF.
Preşedintele AJF în exerciţiu, Marin Petrescu, a rostit o alocuţiune pe parcursul căreia a enumerat atât realizările AJF din perioada mandatului său dar şi unele aspecte la care nu s-au înregistrat progrese.
A urmat un raport al Comisiei de cenzori, pe care l-a prezentat Ştefan Gheorghe, după care o scurtă intervenţie a preşedintelui Comisiei Judeţene de Arbitri, Laurenţiu Vărgatu şi apoi s-a trecut la alegerea noului preşedinte.
În unanimitate de voturi, reprezentanţii echipelor care participă în campionatele organizate pe plan local au hotărât ca Laurenţiu Vărgatu să devină şeful AJF Brăila pentru următorii ani, iar Marin Petrescu a fost desemnat ca vicepreşedinte al aceleiaşi asociaţii.
După nominalizarea în funcţia de preşedinte, Laurenţiu Vărgatu i-a asigurat pe cei care l-au ales că împreună vor căuta soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii fotbalistice în judeţul Brăila.
"Împreună cu dumneavoastră vom milita pentru îmbunătăţirea activitatăţii fotbalistice din judeţ şi vom căuta soluţii pentru mărirea numărului de echipe. La nivelul ministerului sunt foarte multe programe care pot fi accesate, iar noi trebuie să găsim posibilităţile pentru implementarea unora pe plan local. Sunt zone din judeţ neacoperite de fotbal, unde trebuie de asemenea să acţionăm.
Printre obiectivele mele pentru perioada imediat următoare figurează şi stimularea tinerilor de a practica fotbalul cu tendinţe către înalta performanţă. Când am preluat Comisia de arbitri, ca valoare, Brăila se afla printre ultimele judeţe din ţară, acum se regăseşte între primele 10 şi un merit în acest salt valoric l-am avut şi eu, sper ca şi