Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Sorin Iancu a renunţat la cabluri pentru tablouri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 octombrie 2009 ·

Dorind să trăiască fără să depindă de programul strict de la serviciu, a renunţat să mai lucreze ca electrician ca să îşi facă propria afacere. Pregăteşte pânza pentru pictură, prepară culorile, face rame pentru tablouri şi comercializează lucrările la târgurile din ţară.

Pe Sorin Iancu l-am întâlnit în centrul municipiului Drăgăşani. Era aşezat lângă zeci de tablouri în care erau expuse în peisaje anotimpurile de toamnă şi iarnă. Lucrările erau aşezate în stradă , iar el încerca să îi facă pe trecători să cumpere tablouri. Sorin Iancu ne-a povestit că după ce a terminat liceul a lucrat ca electrician în Târgovişte, timp de 7 ani până în Revoluţie. „După Revoluţie am renunţat la meseria de electrician. Împreună cu soţia care picta am hotărât să ne facem propria noastră afacere. Să lucrăm doar pentru noi şi să fim liberi”, povesteşte Sorin Iancu. Din acel moment Sorin a decis ca soţia Violeta să se apuce serios de pictură, el să facă ramele, să îi pregătească culorile şi tot el să se ocupe serios de comercializarea lucrărilor. De atunci, soţii Iancu s-au apucat să facă tablouri în cantităţi industriale. „Eu mă ocup cu pregătirea culorilor. Ca să nu investim foarte mult într-o lucrare pentru că banii nu ies tot timpul, luăm culorile pigmenţi şi le pregătim cu ulei. La fel şi pânza ca să stea întinsă o tratăm cu aracet. De realizarea picturii se ocupă soţia”, ne dezvăluie Sorin câte ceva din munca lui. Sorin Iancu se plânge că de multe ori se întâmplă să nu obţină pe un tablou nici jumătate din banii investiţi. „Câteodată nu rămânem cu mai nimic. Ne ies jumătatea din banii investiţi pentru că ne omoară taxele. Avem şi zile bune în care vindem lucrări cu preţ dublu faţă de investiţie”, mărturiseşte bărbatul.

Lucrează două, trei rame pe zi

Ramele la toate tablourile sunt confecţionate de Sorin Iancu din lemn de brad. „După ce măsor lemnul şi îl tai în fun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 53 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 30 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°