Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil lovit de camion

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 3 octombrie 2009 ·

Un băieţel de patru ani din localitatea doljeană Pieleşti a fost rănit grav vineri, după ce a fost lovit de un camion în timp ce traversa Drumul Naţional 65. Potrivit poliţiştilor doljeni, Florian Şamu, de 41 de ani, din Craiova, care conducea vineri, în jurul orei 12.00, un autocamion Renault, în localitatea Pieleşti l-a accidentat pe Emil S., de patru ani, din comună, care se angajase în traversarea şoselei. În urma impactului, copilul a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii de la Rutieră au precizat că, după primele verificări, s-a stabilit că băieţelul, care a rămas nesupravegheat, s-a angajat în traversarea drumului printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost lovit de camion. Tot vineri, în jurul orei 15.00, în apropiere de localitatea Sălcuţa, Marian Gogoşanu, de 25 de ani, din Giubega, a murit după ce tractorul pe care îl conducea pe un drum forestier s-a răsturnat. În accident a fost rănit şi Ştefan Ion, de 39 de ani, din aceeaşi localitate, pasager în tractor. Acesta a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Un băieţel de patru ani din localitatea doljeană Pieleşti a fost rănit grav vineri, după ce a fost lovit de un camion în timp ce traversa Drumul Naţional 65. Potrivit poliţiştilor doljeni, Florian Şamu, de 41 de ani, din Craiova, care conducea vineri, în jurul orei 12.00, un autocamion Renault, în localitatea Pieleşti l-a accidentat pe Emil S., de patru ani, din comună, care se angajase în traversarea şoselei. În urma impactului, copilul a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii de la Rutieră au precizat că, după primele verificări, s-a stabilit că băieţelul, care a rămas nesupravegheat, s-a angajat în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 23 minute
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 20 minute
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 3 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum 2 ore
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum o ora
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

SUA suspendă livrările de sisteme antiaeriene Patriot către toate țările, cu o singură excepție. Lovitură uriașă pentru Putin

Ziare.com acum 3 ore
Ucraina va avea de acum înainte prioritate în furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, au anunţat joi, 20 iunie, Statele Unite. Mai mult, livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate, relatează agenţiile AFP şi EFE. Administraţia americană

Vremea

București
acum

24°
joi

23°/38°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

24°
joi

21°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
joi

22°/34°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°