Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu Teo despre politică: N-o să mă duc la vot! Şi pînă acum am fost la toate

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 3 octombrie 2009 ·

Teo Trandafir ne-a împărtăşit cîte ceva din felul în care vede politica. Motivul pentru care i-am cerut părerea? E un om care ştie cu ce se mănîncă televiziunea şi, cum politica e acum 90 % televiziune, e clar că vedeta noastră ar putea lejer conduce un grup eficient de consilieri pentru orice candidat. Interesant e că Teo face parte din ceea ce se anunţă deja un trend: nu se mai duc la vot cei care au tot votat pînă acum!

“Măi, eu nu citesc ziarele, nu ştiu nici de la ce partid vin, ştiu doar că Băsescu e de la PDL şi Geoană, dimpotrivă… Dimpotrivă pînă la un moment dat, pentru că la un moment dat au fost împreună. Deci nu înţeleg fenomenul fundamental. Era la un moment dat un film cu Van Damme care se numea „Prieten şi duşman”. Păi, ori prieten, ori duşman?”(interviul a fost luat înainte de ieşirea PSD din guvern, n.red.)

Am vrut să vorbim despre fiecare candidat, dar, ce surpriză, Teo a vorbit numai despre Băsescu aproape. Altfel, nu pot fi definiţi, se pare:

“Pe Antonescu l-am văzut la televizor şi mi s-a părut un tip destul de atacator, genul ofensiv. Nu prea văd eu cum o să facă cu Băsescu. Pentru că mie omul mi se pare că joacă o carte pe care a citit-o toată lumea. Există acele universalii de gîndire – de la un punct încolo toţi oamenii gîndesc la fel. De exemplu, dacă oamenii bagă mîna în foc, reflexul este să tragă mîna înapoi şi să facă „uf,uf”. Ei, Băsescu a înţeles asta. Şi atunci ce facem noi? Strigăm: „popor, dacă băgaţi mîna în foc, faceţi uf, uf!” Şi atunci poporul se regăseşte şi spune „uite, bă, ce bine le spune ăsta!”.

„Ce mă sperie pe mine la preşedintele ţării e faptul că n-a ratat nimic din ce şi-a propus. Şi dacă îşi propune el ceva, aşa, înţelegi ce zic!? La el proiectele personale se rezovă încă din momentul conceperii lor! Ori a citit multe cărţi de dezvoltare personală, ori are o strategie de neegalat. Tind să mi

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 5 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 7 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°