Până a ajunge la Bucureşti trofeul UEFA Champions League a trecut prin Arad, Timişoara, Sibiu, Braşov şi Piteşti, iar luni va pleca spre Bulgaria.
CITEŞTE ŞI
Cupa Campionilor a produs isterie la Braşov!
Câţiva zeci de bucureşteni n-au ţinut cont de ploaia şi de frigul de azi-dimineaţă şi s-au încumetat să vină în Piaţa Constituţiei la cortul UEFA Champions League. „Este o ocazie unică şi am vrut să profit de ea arătându-i trofeul şi băieţelului meu de cinci ani “, a spus Marius Toma, unul dintre vizitatorii de dimineaţă.
De altfel, cei mai înrăiţi microbişti au fost copiii, care nu se dădeau duşi de lângă piedestalul Cupei. După ce s-au fotografiat alături de cupa din argint masiv, bucureştenii au primit autografe de la Helmuth Duckadam, ambasadorul oficial al UEFA Champions League în România.
De asemenea, vizitatorii pot câştiga, astăzi şi mâine, premii surpriză de la organizatori, la fiecare 90 de minute, dacă participă la tombolă. Cupa, dar şi tricouri ale legendelor fotbalului mondial, precum şi prima variantă a trofeului, alcătuiesc în Piaţa Constituţiei un muzeu al acestui sport.