Presa mondenă de astăzi scrie pe larg despre fapta de eroism a românului Horia Creţan, emigrat în America, la New York, care şi-a riscat viaţa pentru a salva din flăcări un băieţel de patru ani. Printre celelalte subiecte se numără noua cucerire a lui Dan Chişu, telenovela familiei Columbeanu, testamentul lui Valeriu Lazarov şi, nu în ultimul rând, veşmintele preoţeşti cu cristale Swarovski. Românul Horia Creţan, erou în America. Un român stabilit de 15 ani în America a cucerit o lume întreagă, după ce a scos din flăcări, un băieţel de 4 ani, la New York. Horia Creţan a devenit erou, însă, în spatele celebrităţii căpătate peste noapte, românul ascunde o poveste emoţionantă de viaţă. El nu şi-a mai văzut familia din 1994. La 18 ani a plecat din România să-şi croiască o soartă mai bună, iar viaţa l-a dus departe de familie, peste Ocean. Horia, acum în vârstă de 33 de ani, a avut noroc să răzbească în "ţara tuturor posibilităţilor". Horia Creţan este acum proprietarul unui mic magazin din Bronx şi, recent, un erou al New York-ului, scrie Click!
Dan Chişu a mai bifat o cucerire. Burlac convins, Dan Chişu (54 de ani) bifează cucerire după cucerire. A trăit poveşti de dragoste cu cele mai frumoase şi râvnite femei din showbiz, dar nici una nu l-a convins că are calităţile necesare pentru a o duce la altar. Dan Chişu nu s-a dezis nici de data aceasta şi a demonstrat că îşi menţine pasiunea pentru tinerele sub 30 de ani. Maestrul în gastronomie a venit, joi seara, la premiera filmului „Francesca" la braţul unei superbe brunete, abia trecută de 20 de ani, dezvăluie Click!
Dinu Dmaschin, poveste de dragoste cu mama Irinei Columbeanu. Băcăuanul Dinu Damaschin a sosit la Bucureşti pentru a o cere de nevastă pe mama Monicăi Columbeanu. Convins că soţia lui Irinel e fiica lui, controversatul om de afaceri a poposit, cu două zile în urmă, la poarta