Igiena dinţilor nu este suficientă pentru a preveni cariile şi afecţiunile gingiilor. Ca să ai o dantură frumoasă, trebuie, de asemenea, să mănânci sănătos. Lactatele, peştele, legumele bogate în vitamina C şi ceaiurile nu trebuie să lipsească din alimentaţia ta. Alimentele pe care le punem pe masă zi de zi sunt foarte importante pentru sănătatea danturii. Unele dintre ele favorizează apariţia cariilor şi afecţiunilor gingivale (aşa cum sunt alimentele şi băuturile bogate în zahăr), în vreme ce altele protejează dinţii şi gingiile.
Mănâncă zilnic lactate
Elementul esenţial pentru menţinerea sănătăţii dinţilor este, ca şi pentru oase, calciul. Este demonstrat ştiinţific că persoanele care au un aport zilnic de calciu de cel puţin 800 mg au mai puţine probleme dentare.
Prin urmare, iaurtul şi brânza nu ar trebui să ne lipsească din alimentaţia zilnică. Contrar percepţiei generale, calciul din lapte se asimilează mai greu.
Pe lângă conţinutul bogat în calciu, lactatele au şi substanţe care contribuie la echilibrarea pH-ului cavităţii bucale. Un pH acid favorizează dezvoltarea bacteriilor care produc cariile dentare.
Lactatele au totuşi o contraindicaţie: nu trebuie consumate în primele 24 de ore de la efectuarea unei extracţii dentare, pentru că întârzie cicatrizarea gingiei.
Există şi surse vegetale de calciu: soia, broccoli, varza albă, conopida, salata, ţelina, lintea, năutul, fasolea boabe, andivele, algele marine, nucile, susanul şi migdalele.
Ia fluor din peşte
Ceaiul este una dintre puţinele surse naturale de fluor, un mineral care conferă rezistenţă smalţului dinţilor şi previne astfel demineralizarea şi apariţia cariilor.
Cu excepţia peştelui oceanic (macrou, cod, hering, sardine, ton, somon) şi fructelor marine, celelalte alimente