Şoferi din toate colţurile ţării participă la ediţia cu numărul trei a evenimentului „FelixOpel“.
Peste 200 de persoane, cu peste 100 de automobile nemţeşti, venite din toate colţurile ţării, au pornit în această dimineaţă din Băile Felix înspre Oradea, în cadrul celei de-a treia ediţii a OpelFelix. Traseul şoferilor fideli brandului german a cuprins centura oraşului, Bulevardul Ştefan cel Mare, Republicii, Magheru, Clujului şi retur către Băile Felix.
„Anii trecuţi, în 2007 şi 2008, am avut circa 50 de proprietari de maşini. Anul acesta au venit peste două sute. Am umplut cu ei trei pensiuni din Băile Felix”, spune Liviu Brata, orădeanul care organizează, în fiecare an, evenimentul. Fanii Opel se cunosc şi ţin legătura printr-un forum, care are peste 35.000 de utilizatori.
„Asta înseamnă că mă pot duce oriunde în ţara asta şi, dacă am o pană, găsesc imediat un alt proprietar de Opel, care să mă ajute”, spune Liviu Brata.
Cei mai mulţi sunt timişoreni şi bucureşteni
Dacă cei mai mulţi participanţi sunt din Bucureşti şi Timişoara, sunt şi multe familii care au venit din judeţele din jurul Bihorului. „Mi-am luat concediu trei zile, ca să pot participa la FelixOpel. Îl aşteptam din primăvară”, a spus în această dimineaţă Ştefan Dragoş, 43 de ani, tehnician la o firmă din Satu Mare. Acesta a venit însoţit de soţia Maria, de feţita sa, Ştefania şi chiar de căteţuşa familiei, Babiţa.
Întrebaţi ce anume îi motivează să participe la astfel de evenimente şi să schimbe maşinile periodic, fără a renunţa însă la brand-ul nemţesc, cei mai mulţi dintre participanţii la marş au dat ca exemplu bunul raport dintre calitate şi preţ.
„Sunt la al cincilea Opel. Este cel mai bun raport calitate-preţ, accesibil românilor”, a spus Paul Pojan, 30 de ani, economist, venit din Târgu-Mureş.
Salbocs Vas