Zilele trecute, în două din mediile celor mai beşteliţi moguli, Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu, au apărut două campanii diferite şi totuşi asemănătoare: „Noi vrem respect” şi „Mişcarea de rezistenţă”. De ce tocmai la cei doi moguli şi care e asemănarea dintre ele?

Mai întâi e cazul să spunem de ce fac televiziunile şi ziarele campanii. Metoda a fost brevetată în România, la fel ca atâtea altele, de Pro TV, încă din anii ,90, ai „Generaţiei PRO”. O idee de felul „Tu ştii ce mai face copilul tău?” poate fi „strigată” cu mijloace de marketing (promouri, comunicate de presă), asociază televiziunea respectivă cu un scop nobil şi este un pretext bun pentru conţinut exclusiv. Într-o ţară în care reporterii sunt puţini, presa e la cheremul politicului şi actualitatea e diluată, ca România, pornind de la un concept de acest fel poţi înşira, ca mărgelele pe aţă, subiecte cu un numitor comun, care nu se găsesc pe lista de evenimente ale zilei anunţate de agenţiile de presă.

Până-aici, socoteala e bună. Problema e că de la astfel de mecanisme unanim acceptate s-a ajuns la ciudăţenii de felul ciclului „Comunism pe burta goală”, bine realizat de Media Factory pentru Realitatea TV, care e însă un concept de filler (program scurt, de sfârşit de oră). Ciudăţenia constă în prezentarea ace stuia în chip de campanie, când de fapt miniprogramele sunt enunţative, istorice şi nu militează pentru nimic. Ceva asemănător s-a petrecut cu „Stop indiferenţei”, un îndemn prea vag lansat de Prima TV. Acesta nu spune nimic în sine, iar în fapt a fost lipit ca etichetă pe cele mai diferite lucruri, de la strângerea de deşeuri la şoferi nesimţiţi. Rezultate concrete, schimbare de mentalităţi? Poate pe-alocuri.

„Noi vrem respect” şi „Mişcarea de rezistenţă” nu calcă astfel în străchini, dar par expresia aceleiaşi „generaţii contra”. Prima e un manifest Reali