SFÂRŞITUL ILUZIILOR. Strada nu privea înapoi. În urmă nu mai era nimic. După 45 de ani amputaţi şi amnezici, Germania era, din nou, doar una.
Mulţimea curge maiestuoasă prin Poarta Brandenburg şi se varsă pe Unter den Linden, îngrămădită de teii tomnatici ai Berlinului. Aerul e greu şi rece, aproape electric, încărcat de nelinişte şi de anticipare. Şarpele construit din verigi umane parcă infinite ridică praful nevăzut al istoriei, desenând în contururi simple un viitor despre care mulţi au crezut că nu va mai veni niciodată.
E 2 octombrie 1990, iar în câteva ore, graniţa teribilă a Războiului Rece va fi ştearsă de pe hartă. Republica Democrată Germană îşi trăieşte ultimele clipe. La miezul nopţii, nu va mai exista „Vest” şi „Est”, ci doar o singură ţară reunificată, după decenii, sub pălăria RFG-ului. Victoria priveşte de pe Columnă depărtările tumultoase ale Berlinului, oraşul acesta schingiuit şi grandios, în poate cea mai fericită zi a existenţei sale recente. Deşi nu se văd, îngerii lui Wim Wenders sunt sigur acolo. Mai sunt câteva ore şi 3 octombrie 1990 îşi poate celebra intrarea în istorie.
INGREDIENTELE SUFERINŢEI
Hitler, războiul, bombele, Zidul. Germania unită?
Irmgard şi Bernard Freser sunt fericiţi. Nu s-au aşteptat să mai trăiască această zi. Domnul Freser a trăit toate dramele Berlinului şi ale Germaniei. Destinul său s-a legat vreme de 68 de ani de ceea ce astăzi numim „istoria secolului al XX-lea”. Hitler, războiul, bombele, Zidul care s-a ridicat chiar de ziua lui, toate se amestecă în mintea şi inima lui Bernard Freser, într-un amalgam ce descrie, fără cuvinte, o dramă personală şi un coşmar general.
Unul căruia i se pune punct după 45 de ani şi după un 1989 care reînviase, la două sute de ani distanţă de Revoluţia franceză, apetitul pentru libertate. În jurul Reichstag-ului
